CUTARE¹ pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ◊ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. ♦ (Substantivat) Nume de persoană imaginar. – Lat. eccutalis.

cutare¹ [At: VARLAAM, C. 368 b / E: ml eccu-talis] 1-2 pnh, anh (Numele unei persoane) care nu este de dorit sau nu este necesar să fie cunoscută Si: cutarete (1-2). 3 pnh (Repetat) Unul... altul, acesta... acela.

CUTARE¹ pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar să le numim) Sunt cutare, îi răspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoană. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. – Lat. eccutalis.

CUTARE pron. nehot. (Înlocuiește numele unei persoane sau al unui lucru atunci cînd nu vrem, nu putem, sau nu-i necesar să le numim) Cine sînteți dumneavoastră? mă întreabă... – Sînt cutare, îi răspund eu, declinîndu-i numele și pronumele. GHICA, S. 241. Ai procesuri cu cutare? ALECSANDRI, T. 144. Să te vezi în tipar dat Șipeuliți, cîteodată, cu degetul arătat, S-auzi: ăsta e cutare! ALEXANDRESCU, P. 88. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. Am avut pe cutare și pe cutare la casa mea. SLAVICI, N. I 89. ◊ (Adjectival) Cînd literații francezi... au scăpat de nevoia de a scrie vreo odă pentru cutare conte... și pentru grațiile cutărei contese... trebuie să li se fi părut și lor că-s liberi. IONESCU-RION, C. 115. Taci, fiule, că ți-oi da de soție pe cutare sau cutare fată. ISPIRESCU, L. 2.

CUTARE pron. nehot. (înlocuiește numele unei persoane atunci când nu vrem sau nu este necesar s-o numim). /<lat. eccutalis

cutare pr. și m. o persoană oarecare, cineva sau ceva anumit: cutare a venit. [V. acătare].

cutáre pron. indef. (var. din acătare). O persoană saŭ un lucru oare-care: cutare om, cutare femeĭe, cutare lucru; cutăruĭ om, la cutare om, cutăruĭa, luĭ cutare; cutăreĭ femeĭ, cutăreĭa; cutarĭ (și cutare) oamenĭ.

cutare⁴ pr. m., g.-d. cutăruia; f. cutare, g.-d. cutăreia; pl. m. și f. cutare, g.-d. cutărora

cutare³ (persoană fictivă) s. m., g.-d. art. lui cutare corectat(ă)

cutare¹ adj. pr. m., g.-d. cutărui; f. cutare, g.-d. cutărei; pl. m. și f. cutare, g.-d. cutăror (cutare persoană)

*cutare⁴ (nume de persoană imaginar) s. m., art. lui cutare

cutare² pr. m., g.-d. cutăruia; f. cutare, g.-d. cutăreia; pl. m. și f. cutare, g.-d. cutărora

cutare¹ adj. pr. m., g.-d. cutărui; f. cutare, g.-d. cutărei; pl. m. și f. cutare, g.-d. cutăror

cutare pr. m., f., g.-d. m. cutăruia, g.-d. f. cutăreia; pl. m. și f. cutare, g.-d. cutărora

cutare adj. m., f., g.-d. m. cutărui, g.-d. f. cutărei; pl. m. și f. cutare, g.-d. cutăror

cutare adj. – 1. Unul, acesta. – 2. (Pron. indef.) Un oarecare. – Megl. cutari. Lat. eccum talis (Cipariu, Gram., 260; Diez, I, 142), cf. it. cotale, tosc. cosare. Cf. și tare, acătării.

CUTARE pron. (slavonism înv.) imrec. (~ a spus...)

CUTARE pron. (slavonism înv.) imrec. (~ a spus...)