cuvios, ~oasă [At: PSALT. 139 / V: (înv) ~inios, ~inos / Pl: ~oși, ~oase / E: cuveni + -os] 1 a (Înv) Asemănător. 2-3 a, av (Înv) Potrivit. 4 a (Înv) Motivat. 5 a (Iuz) Dispus spre... 6 a (Iuz) Suficient. 7 a (Înv) Respectuos. 8 a (Rar; complinit prin prea; ca atribut dat sfinților, fețelor bisericești) Evlavios. 9-10 smf, a Sfânt. 11 smf Călugăr. 12 a (Iuz) înțelept. 13 a (Îvr) Frumos. 14 a (Înv) Distins. 15 a Omenos. 16 a Cucernic. 17 a Inteligent.

CUVIOS, -OASĂ, cuvioși, -oase, adj. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) 1. Cucernic, evlavios, pios. Au gindul drept și cuvios Și cîntă versuri din psaltire. COȘBUC, P. I 115. Să ceară iertare de la cuviosul bătrîn. CARAGIALE, O. III 90. Cînd țăranii îi ziceau că prea e cuvioasă, ea se roșea. ODOBESCU, S. I 6. ◊ Fig. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrînă. EMINESCU, O. I 69. ♦ Titlu care se dă călugărilor și călugărițelor. Lasă, cuvioase Dionis, că vorbim noi la Brăila. GALACTION, O. I 89. Așa-i Agapia noastră!- tîngui cuvioasa Velasia cu mîna osoasă ca moaștele la gura cu buze subțiri. C. PETRESCU, Î. II 242. Fost-a scris părintelui Duhu să nu asculte... sfaturile cuviosului stariț. CREANGĂ, A. 76. ◊ (Substantivat) Maica Rahila... era bunica dulce a cuvioaselor din schitul Roșioara. GALACTION, O. I 316. Lasă-mă-n pace, cuvioase, că se învîrtește lumea cu mine. CREANGĂ, A. 139. 2. (Învechit și arhaizant) Decent, cuviincios, politicos, omenos. Stăpîna casei... îndată i s-a arătat, cu înfățișare cuvioasă, poftindu-l înlăuntru. SADOVEANU, D. P. 116. Tu slujeai la masă, Cu față voioasă, Vorbă cuvioasă. TEODORESCU, P. P. 430. – Pronunțat: -vi-os.

CUVIOS¹ ~oasă (~oși, ~oase) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; evlavios; cucernic. [Sil. -vi-os] /a se cuveni + suf. ~os

CUVIOS² ~oși m. Calificativ pus înaintea numelui călugărilor. [Sil. -vi-os] /a se cuveni + suf. ~os

cuvios a. 1. respectuos, omenos; 2. cu frica lui D-zeu, evlavios, pios; 3. (ca titulatură Ecleziastică): cuviosul părinte. [Contras din *CUVENIOS].

cuviós, -oásă adj. (d. cuvin). Decent: vorbă cuvioasă. Smerit respectuos, pios: preut cuvios. Temperat, moderat: căldurĭ cuvioase (Vechĭ). Titlu dat călugărilor: cuvioase părinte! Vechĭ. Asemenea, care seamănă.

cuvinios, ~oasă a vz cuvios

cuvinos, ~oasă a vz cuvios

cuvios (desp. -vi-os) adj. m., pl. cuvioși; f. cuvioasă, pl. cuvioase

cuvios (-vi-os) adj. m., pl. cuvioși; f. cuvioasă, pl. cuvioase

cuvios adj. m. (sil. -vi-os), pl. cuvioși; f. sg. cuvioasă, pl. cuvioase

CUVIOS adj. v. credincios.

CUVIOS adj. (BIS.) credincios, cucernic, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)