cârmui [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 122/9 / Pzi: ~esc / E: cârmă + -ui] 1 vt (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. 2-3 vtr A (se) conduce. 4-5 vtr A (se) guverna. 7 vtr A (se) administra.

A CÂRMUI ~iesc tranz. (state, popoare, instituții etc.) A dirija, stând la cârmă; a guverna. /cârma + suf. ~ui

cârmuì v. 1. a ținea cârma; 2. fig. a conduce, a stăpâni (o țară), a administra (un județ).

RULE, BRITTANIA (engl.) = Cîrmuește, Britania. Începutul unui imn englez, în care se cîntă stăpînirea mărilor de către Anglia.

CÎRMUI, cîrmuiesc, vb. IV. Tranz. A conduce, a guverna, a administra. Ești în stare a cîrmui și pe alții. CREANGĂ, P. 185. ◊ Refl. Dreptul... de a-și alege voievozi și de a se cîrmui independent, după legile lor. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Concretizat, cu privire la un vas plutitor) A conduce, a dirija cu ajutorul cîrmei, a cîrmi. Toader pluta-și cîrmuiește. La TDRG.

cîrmuĭésc v. tr. (d. cîrmă. V. cîrmesc, ocîrmuĭesc). Țin cîrma, conduc. Fig. Guvernez, conduc, administrez.

cârmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiesc, 3 sg. cărmuiește, imperf. 1 cârmuiam; conj. prez. 1 sg. să cârmuiesc, 3 să cârmuiască

cârmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiesc, imperf. 3 sg. cârmuia; conj. prez. 3 să cârmuiască

cârmui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârmuiesc, imperf. 3 sg. cârmuia; conj. prez. 3 sg. și pl. cârmuiască

cîrmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cîrmuiesc, conj. cîrmuiască)

cârmuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

CÂRMUI vb. v. cârmi, coti, vira.

CÂRMUI vb. 1. v. conduce. 2. v. domni. 3. v. administra.

CÎRMUI vb. 1. a conduce, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan a ~ Moldova în glorie.) 2. a administra, a conduce, a gospodări, (înv. și pop.) a oblădui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) a isprăvnici, a ocîrmui. (~ treburile publice.)

cîrmui vb. v. CÎRMI. COTI. VIRA.