căci c [At: GCR I, 13/23 / V: (înv) căce, câce, căce, căci, căi / E: că + ce] Introduce propoziții explicative Si: pentru că, deoarece, că, fiindcă, din cauză că, (în întrebări) de ce, oare.

CĂCI, †CĂCE I. conj. 1 Indică motivul, dovada celor arătate în propozițiunea principală: nu-l mai bate, căci e destul de bătut de Dumnezeu ¶ 2 † Trans. Pentru că: visul acesta l-am visat io, cînd mă bătea tata, căce nu voiam să-l spun RET.. II. adv. 1 † De ce? pentru ce? Spune, căci băiatul mi l-ai pedepsit astfel? PANN. ¶ 2 pop. De ce? (cu o nuanță de părere de rău): ah! hodorog șiret, căci n’am știut! întîiu pe tine te-aș fi răpus! DLVR. [că + ce].

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative, adesea cu nuanță cauzală) Pentru că, deoarece, fiindcă. Ne temem că nu te vei mai întoarce, rămîi cu noi; căci ne zice gîndul că vei pieri. ISPIRESCU, L. 8. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu... zise Dumitru, căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cînd l-aude numai dînsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. EMINESCU, O. I 84. Eu îi cunosc pre boierie noștri, căci am trăit cu dînșii. NEGRUZZI, S. I 138. Marcu bea și nu prea bea, Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (Înaintea unei citări, a unui proverb) Nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și decît să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi depeerte cum zici, căci, mila domnului, «lac de-ar fi, broaște sînt destule». CREANGĂ, P. 186. ◊ (Urmat de interj. «de» sau, regional, «dă») Îi spune toate cu de-amănuntul, căci dă, care om nu ține la viață? CREANGĂ, P. 206. 2. (Rar) Că (6), cum! Măi Păsărilă, iacătă-o-i, ia! colo, după lună, zise Ochilă; căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! CREANGĂ, P. 268.

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dînșii (NEGRUZZI). 2. (Rar) De ce nu! cum! Căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! (CREANGĂ). – Din că + ce.

CĂCI conj. (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; pentru că; deoarece. /că + ce

căci conj. exprimă: 1. motivul unei afirmațiuni; 2. o întrebare, de ce: căci băiatul mi lai pedepsit? PANN; 3. întrebare unită cu o dorință: căci nu-mi ajută D-zeu? [Vechiu rom. căce – lat. QUOD QUID].

căcĭ, vechĭ căce. ĭar azĭ, în vorbă, că conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n’am banĭ! (Munt.).

căce c vz căci

câce c vz căci

†CĂCE 👉 CĂCI.

căci conjcț. (A pus această întrebare ~ era nelămurit.)

căci conjcț.

căci conjcț.

căci conj. – 1. De ce (introduce prop. exclamative sau interogative). – 2. Pentru că, deoarece, fiindcă (introduce prop. explicative). – Mr. cățe, căți, megl. kǫți. Compunere din că și ce, înv. căce. Sensul 1, vechi, corespunde mai curînd sensului primitiv al compunerii, cf. derept ce. În Munt. se pronunță uneori cîci, de unde provine bg. gače „ca și cum”.

CĂCI conj. v. că.

CĂCI conj. (cauzal) că, deoarece, fiindcă. (Să plecăm ~ se face seară.)