călcare sf [At: ANTIM, P. 96 / Pl: ~cări / E: călca] (Rar) 1 Pășire. 2 Bătătorire. 3 Încălcare. 4 Jefuire.

CĂLCARE sf. 1 Faptul de a călca, rezultatul acestei acțiuni ¶ ¶ contr. NECĂLCARE ¶ 2 spec. Năvălire într’un loc cu intențiunea de a prăda: se întîmplase peste noapte o ~ cu omor în banul unui jidov CAR..

CĂLCARE, călcări, s. f. Faptul de a călca. 1. Nerespectare, violare a unei legi, a unei dispoziții, a unui ordin, a unei convenții etc. Trădarea de patrie, călcarea jurămîntului, trecerea de partea inamicului... constituie crimele cele mai grave față de popor și stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea. CONST. R.P.R. 42. Călcările pravilei erau fără cruțare pedepsite. GALACTION, O. I 212. Și apoi o rodea la ficați călcarea poruncii tatălui lor. ISPIRESCU, L. 51. 2. Abatere, deviere de la un principiu, de la o teorie, de la o linie. Documentele Congresului al XIX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice trebuie să înarmeze organizațiile noastre de partid în vederea intensificării luptei împotriva oricărei călcări și deformări a liniei partidului. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 51. 3. Atac, năvălire pentru a jefui. Se întîmplase peste noapte o călcare cu omor. CARAGIALE, O. I 287.

CĂLCARE, călcări, s. f. Faptul de a călca. 1. Nerespectare, violare a unei legi, a unui ordin etc. 2. Abatere, deviere de la un principiu. 3. Atac, năvălire (în scopul jefuirii).

călcare f. lucrarea de a călca și rezultatul ei (și fig.).

călcáre f. Acțiunea de a călca. Călcare de lege, delict, infracțiune.

călcare s. f., g.-d. art. călcării; pl. călcări

călcare s. f., g.-d. art. călcării; pl. călcări

călcare s. f., g.-d. art. călcării; pl. călcări

călcare, călcări s. f. (intl.) spargere

CĂLCARE s. v. cotropire, invadare, invazie, încălcare, năpădire.

CĂLCARE s. I. v. călcat. (ă hainelor.) II. v. încălcare.

CĂLCARE s. încălcare, nesocotire, violare, (pop.) stricare. (~ a legii, a unei înțelegeri.)

călcare s. v. COTROPIRE. INVADARE. INVAZIE. ÎNCĂLCARE. NĂPĂDIRE.