cărăbăni² vr [At: CIAUȘANU, V. 148 / Pzi: ~nesc / E: carabă] 1-2 (Mls d. vite; reg) A se umfla de prea multă iarbă sau de boală.

cărăbăni¹ [At: (a. 1819) URICARIUL VII, 83 / Pzi: ~nesc / E: ns pbl tc çec arabayi] 1-2 vr (Pfm) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (fum) a se căra (13), a o șterge, a o tuli. 3 vt (Reg) A căra (1). 4-5 vti (Fam; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau a ~ cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) A da cuiva lovituri multe și îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.)

CĂRĂBĂNI (-ănesc) I. vb. tr. familiar 1 A căra, a duce mereu de la un loc la altul: încep cu toții a ~ la saltele cu puf CRG. ¶ 2 A căra la pumni: făcu ...să cărăbănească sub-prefectului o însemnată cantitate de pumni D. -ZAMF.. II. vb. refL 1 A se căra, a o șterge dintr’un loc: cărăbăniți-vă de la mine și mă lăsați în pace CRG.; boierii și norodul ... încep a se ~ spre întăriturile munților VLAH. ¶ 2 Olten. CIAUȘ. A se umfla de prea multă mîncare sau de boală (vorb. mai ales de vite).

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu ton amenințător) A pleca repede de undeva; a se căra, a o șterge. Hai, cărăbăniți-vă de aici, că mi-i somn. HOGAȘ, DR. 230. Luați-vă catrafusele și începeți a vă cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi. CREANGĂ, P. 270. ◊ (Fără determinări locale) Îți dau voie să-ți iai un lucru care ți-i mai drag la casa mea, ș-apoi te cărăbănește îndata mare. SBIERA, P. 224. 2. Tranz. (Complementul indică o povară, o încărcătură, reprezentată de obicei printr-un număr de obiecte, rar printr-un număr de persoane) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (repede); a căra. Atunci știu că n-ar avea cine să vă mai cărăbănească așa de des pe la tîrg. CREANGĂ, P. 110. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi, o legătură de mîncare și alte mărunțișuri. CREANGĂ, P. 117. ◊ Fig. Începe Flămînzilă a cărăbăni deodată în gură cîte o haraba de pîine. CREANGĂ, P. 261. ◊ Expr. A cărăbăni cuiva la pumni (sau paime, ciomege etc.) sau a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc. I-a cărăbănit la ciomege, cît a putut. ▭ Bre!... da te l-o apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? ALECSANDRI, T. 926.

CĂRĂBĂNI, cărăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a o șterge. 2. Tranz. (Reg.) A căra (1). ◊ Expr. A cărăbăni cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a cărăbăni cu pumnii (sau cu palmele etc.) în cineva = a da cuiva lovituri multe și dese cu pumnul, cu palma etc.

A CĂRĂBĂNI ~esc tranz. pop. A căra în cantități mari. /<turc. cek arabayi

A SE CĂRĂBĂNI mă ~esc intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se căra. /<turc. cek arabayi

cărăbănì v. Mold. 1. a apuca, cu lăcomie, a căra iute: încep a cărăbăni la cireșe in sân CR.; 2. a da lovituri dese: ce la apucat de cărăbănește cu pumnii în oameni? AL.; 3. fam. a-și lua toate si a pleca: începeți a vă cărăbăni dela casa mea CR. [Derivat din carabană].

cărăbănésc și (Buc.) și -vădésc și -vodésc v. tr. (cp. cu caravană și chervan adică „car, transport”, și cu vsl. voditi, a conduce). Fam. Iron. Duc, ĭaŭ, car, transport (răpede saŭ cu lăcomie): n’ar avea cine să vă cărăbănească la tîrg (Cr. Moș Nich.), copiiĭ cărăbăneaŭ la mere. Aplic: copiiĭ îșĭ cărăbăneaŭ la pumnĭ. V. refl. Mă car, mă duc răpede: caliciĭ se cărăbăneaŭ la pomană.

cărăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, 3 sg. cărăbănește, imperf. 1 cărăbăneam; conj. prez. 1 sg. să cărăbănesc, 3 să cărăbănească

cărăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, imperf. 3 sg. cărăbănea; conj. prez. 3 să cărăbănească

cărăbăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărăbănesc, imperf. 3 sg. cărăbănea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărăbănească

cărăbăni, cărăbănesc I v. t. a fura. II v. r. a pleca, a fugi.

CĂRĂBĂNI vb. v. căra, duce, fugi, purta, transporta.

cărăbăni vb. v. CĂRA. DUCE. FUGI. PURTA. TRANSPORTA.