cărăruță sf [At: HODOȘ, P. P. 69 / Pl: ~țe / E: cărare + -uță] 1-2 (Pop) Cărăruie (1-2).

CĂRĂRUIE, CĂRĂRUȘĂ (pl. -uși). CĂRĂRUICĂ (pl. -ci), CĂRĂRUȚĂ (pl. -uțe) sf. dim. CĂRARE: o cărăruie sucită ne duce prin crăpăturile păretelui din stînga VLAH.; prăpăstiile grozave pe lîngă care șerpuia cărărușa ALECS..