căsnicie sf [At: N. COSTIN, L. I, 47/23 / Pl: ~cii / E: casnic + -ie] 1 (Înv) Administrare a bunurilor casnice Si: casă (48), gospodărie. 2 Trai în comun al soților Si: căsătorie, menaj.

CĂSNICIE sf. 1 Gospodărie ¶ 2 Viață conjugală; căsătorie: Domnul Guță era un dușman neîmpăcat al căsniciei BAS..

CĂSNICIE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. Ar fi fost o copilărie să facă o apropieie între o biată căsnicie la întîmplare și-ntre o gospodărie care se înjgheba cu grijă. SADOVEANU, O. TV 88. Anul lor de căsnicie nu fusese turburat niciodată. C. PETRESCU, S. 159 Ea de mult devenise tezaurul căsniciei lui. EMINESCU, N. 83.

CĂSNICIE, căsnicii, s. f. Trai în comun al soților, viață conjugală. – Din casnic + suf. -ie.

CĂSNICIE ~i f. Trai în comun al soților; viață conjugală. [Art. căsnicia; G.-D. căsniciei; Sil. -ci-e] /casnic + suf. ~ie

căsnicíe f. Gospodărie, menaj.

căsnicie s. f., art. căsnicia, g.-d. art. căsniciei; pl. căsnicii, art. căsniciile (desp. -ci-i-)

căsnicie s. f., art. căsnicia, g.-d. art. căsniciei; pl. căsnicii, art. căsniciile

căsnicie s. f., art. căsnicia, g.-d. art. căsniciei; pl. căsnicii, art. căsniciile

căsnicie

jugul căsniciei expr. (peior.) privațiuni pe care le presupune viața conjugală.

CĂSNICIE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)

CĂSNICIE s. casă, căsătorie, menaj, (livr.) mariaj, matrimoniu, (rar) gospodărie, (pop.) însoțire, (înv.) maritagiu, (grecism înv.) sinichesion. (O ~ fericită.)

En mariage, comme ailleurs, contentement passe richesse – (fr. „În căsnicie, ca și în altele, mulțumirea întrece bogăția”) – replică din Doctorul fără voie de Molière (act. II, sc. 2). De obicei se citează ultima parte a expresiei: „Contentement passe richesse”, care a devenit proverb în limba franceză și e folosit cînd vrem să subliniem că satisfacția sufletească prețuiește mai mult decît cea materială. LIT.