căsulie sf [At: LM / Pl: ~ii / E: casă + -ulie] 1-4 Căsuță (1-4). 5 Căsuță (1) construită deasupra torentului de apă, pe care plutașii mână plutele la vale. 6 Chilia unui călugăr. 7 Cabină de vapor. 8 Cutiuță. 9 Alveolă în fagure. 10 Ochiul ițelor prin care intră câte un fir din urzeala pânzei. 11 Butonieră la haină, în care se încheie nasturele Cf cășiță (16).

CĂSULIE sf. 1 Căscioară, cocioabă: ulițele întortochiate și strîmte... nu pot arăta decît căsulii foarte păcătoase IRG. ¶ 2 Alveolă, fie-care din micile despărțituri ale fagurului ¶ 3 Trans. VIC. = BUTONIERĂ [casă].

CĂSULIE, căsulii, s. f. Căsuță. Bătrînii locuiau în casa veche care stătuse o grămadă de ani nelocuită: o căsulie de bîrne, acoperită cu stuf aplecată într-o parte și intrată în pămînt. DAN, U. 49.

CĂSULIE, căsulii, s. f. Căsuță. – Din casă + suf. -ul-ie.

❍CĂSUICĂ = CĂSULIE 2.

căsulie (rar) s. f., art. căsulia, g.-d. art. căsuliei; pl. căsulii, art. căsuliile (desp. -li-i-)

căsulie (rar) s. f., art. căsulia, g.-d. art. căsuliei; pl. căsulii, art. căsuliile

căsulie s. f., art. căsulia, g.-d. art. căsuliei; pl. căsulii, art. căsuliile

CĂSULIE s. v. căscioară, căsuță.

căsulie s. v. CĂSCIOARĂ. CĂSUȚĂ.