CĂZĂTURĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. Deșeu. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios; om degradat moralicește. 4. (Pop.) Porțiune dintr-o pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. – Cădea + suf. -ătură.

căzătură sf [At: DOSOFTEI, PS. 33 / Pl: ~ri / E: cădea + -(ă)tură] 1 Cădere. 2 Necaz. 3 Nenorocire. 4 Deșeu. 5-6 (Dep) Om (sau animal) bătrân și neputincios Si: hodorog, tombateră. 7 Persoană ruinată. 8 (Lpl) Copaci rupți de vânt și căzuți unul peste altul, printre care cresc zmeurișuri. 9 (Fig) Persoană decăzută moral.

CĂZĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a cădea, cădere ¶ 2 Casă dărăpănată ¶ 3 Om bătrîn și prăpădit: ai nenorocit și căzăturile ieste de bătrîni (CRG.) ¶ 4 🐒 Vită slabă ¶ 5 Bucov. 🌳 Locul din pădure unde se află mai mulți copaci căzuți la pămînt (MAR.).

CĂZĂTURĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. (La pl.) Deșeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrân și neputincios; om degradat moralicește. 4. Porțiune de pădure bătrână, cu copacii doborâți de vânt. – Cădea + suf. -ătură.

CĂZĂTURĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea, cădere. Maican a căzut de pe scaunul lui din cușcă sub scenă și din căzătură a dat în friguri. CARAGIALE, O. I Scrîntitura vine din căzături. ȘEZ. III 175. 2. (Cu sens colectiv) Deșeuri. Pavel își șterse mîinile în căzătura de bumbac. V. ROM. decembrie 1950, 147. 3. (Depreciativ) Om sau animal bătrîn și neputincios. O căzătură de cal.

CĂZĂTURĂ, căzături, s. f. 1. Faptul de a cădea. 2. Deșeuri. 3. (Depr.) Om sau animal bătrîn și neputincios. 4. Porțiune de pădure bătrînă, cu copacii doborîți de vînt. – Din caz (prez. ind. al lui cădea) + suf. -(ă)tură.

CĂZĂTURĂ ~i f. 1) v. A CĂDEA. 2) la pl. Parte care rămâne de la prelucrarea unei materii prime; deșeuri. 3) Om (sau animal) bătrân și ramolit. 4) fig. Om degradat moralicește. /a cădea + suf. ~ătură

căzătură f. 1. rezultatul căderii; 2. fig. ruină, casă veche, om bătrân; 3. vită slabă.

căzătúră f., pl. ĭ. Rezultatu saŭ felu căderiĭ: Am suferit o căzătură. Halal căzătură! Copac căzut: pădure plină de căzăturĭ. Iron. Om saŭ animal slab (hodorogit): baba asta e o căzătură. V. slăbitură, uscătură.

căzătură s. f., g.-d. art. căzăturii; pl. căzături

căzătură s. f., g.-d. art. căzăturii; pl. căzături

căzătură s. f., g.-d. art. căzăturii; pl. căzături

căzătură, căzături s. f. 1. om bătrân și neputincios. 2. prostituată urâtă și alcoolică. 3. persoană decăzută; ratat.

CĂZĂTURĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

CĂZĂTURĂ s. 1. cădere. (A suferit o ~ ușoară.) 2. v. babalâc. 3. mortăciune, pieritură.

CĂZĂTURĂ s. 1. cădere. (A suferit o ~ ușoară.) 2. babalîc, baccea, hodorog, ramolit, (reg. și fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) băbălău, (fig.) hîrb. (A ajuns o ~!) 3. mortăciune, pieritură. (O ~ de cal.)

căzătură s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.