cățel sm [At: ANON. CAR. / V: ~țăl / Pl: ~ei / E: ml catellus] 1 Pui de câine (de curând născut, care încă suge). 2-3 (Pan; șhp) Câine (mic). 4 (Îe; îlav) (A pleca) cu ~, cu purcel (A pleca) cu întreaga familie și cu tot ce are. 5 (Îs) Ușa ~ului Ușă secretă. 6 (Zlg; îc) ~ul-pământului Orbeț (Spalax microphthalmus). 7 (Zlg; îc) ~-de-mare Corosbină (Blennius sanguinolentus). 8 (Zlg; îc) ~-de-frasin (sau ~ul-frasinului) Cantaridă (Lytta vesicatoria). 9 (Îe) A asculta la ~ul-pământului A dormi adânc. 10 (Îae) A fi mort. 11 (Pan) Pui de orice alt animal (sălbatic) care seamănă cu câinele (lup, urs, vulpe etc.). 12 (Fig) Om lingușitor și fără scrupule. 13 (Fig) Expresie de dezmierdare adresată unui copil. 14 (Ent) Larvă de albină. 15 (Med; pop; șîc ~ei (-de-turbă) Boală la om (sau la vite) sub forma unor bășicuțe ce se fac sub limbă, primăvara. 16 (Med; pop; îae) Vine de sub limbă, pe care sunt înșirate mai multe formațiuni. 17 (Îe) A-i face cuiva ~ei pe inimă A-l supăra rău. 18 (Bot; mpl) Parte a unei căpățâni de usturoi. 19 (Țes; Ban) La râșchiat, unitate de măsură a firelor din motcă, egală cu 20 de jerbe (sau cu 60 de fire). 20 Dinte aflat la coada coasei, perpendicular pe aceasta, care intră într-o scobitură. 21 (Îdt) Parte în care intră veriga unei uși. 22-23 Parte (crestată) a cheii, care intră în gaura cheii. 24 (Țes) Scândurică cu crestături folosită pentru a opri sulurile războiului de țesut să dea înapoi Si: cordenci, cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. 25 (La construcții) Butuc pe care se sprijină o parte orizontală a unei mașini motrice care transmite mișcarea. 26 Capăt al unui stâlp, cioplit pentru a intra în scobitura altui lemn. 27 Zimț. 28 Trăgătoare care se întrebuințează la descălțatul cizmelor Si: slugă. 29 Stâlp. 30 (Trs; Mol) Piesă de metal găurită. 31 (Mol) Fire de barbă lăsate să crească numai sub buza inferioară Si: muscă. 32 (Ast; pop) Câinele-mic. corectat(ă)

CĂȚEL (pl. -ței) sm.1 🐒 Cîine mic, puiu de cîine, cîine de curînd născut; F (P): cu ~, cu purcel, cu tot calabalîcul, cu tot ce are, cu toți ai casei; n’are nici ~ nici purcel, n’are pe nimeni, e fără familie, fără copii ¶ 2 Ⓕ Lingușitor josnic ¶ 3 🐒 Puiu de fiară sălbatecă: ~ de lup, de urs, de vulpe ¶ 4 🐒 CĂȚELUL-PĂMÎNTULUI, animal mamifer, din ordinul rozătoarelor, care trăește sub pămînt unde-și sapă galerii, foarte complicate; corpul lui, ce seamănă cu al cîrtiței, e greoiu; capul e mare, n’are urechi, iar ochii, ascunși sub piele, nu se văd de loc (Spalax typhlus) (🖼 990) ¶ 5 🐙 Larva albinei ¶ 6 🐙 ~UL-FRASINILOR = GÎNDAC-DE-TURBĂ ¶ 7 🌿 Unul din firele din care e alcătuită căpățîna de usturoiu ¶ 8 Băn. Parte dintr’un scul sau motcă, alcătuită din 60 de fire sau 20 de „verbe” (LIUB.) ¶ 9 Băn. 💒 Fie-care din stîlpii sau furcile casei (LIUB.) ¶ 10 🚜 = MĂSEA 3 ¶ 11 pl. 🩺 Bubulițe mici ce se formează în jurul unui buboiu ¶ 12 🩺 CĂȚEI-DE-TURBĂ, niște bășicuțe mici, ca spuzeala, ce se formează sub limbă [lat. catĕllus].

CĂȚEL, căței, s. m. I. 1. Pui de cîine. Luînd doi căței de la o cățea ce fătase de curînd, îi arătă doamnei sale. ISPIRESCU, L. 64. ◊ Expr. Cu cățel, cu purcel = cu toată familia și cu întreg avutul. A plecat cu cățel, cu purcel. ♦ Puiul unor animale sălbatice asemănătoare cu cîinele. Cățel de lup. 2. Fig. Om lingușitor și fără scrupule, dispus să facă orice. Unul ca Pascu și ca Mănescu, ca Ifrim și toți cățeii subprefectului... unii ca aceștia serbarea noastră n-au s-o tulbure. GALAN, Z. R. 27. 3. Compuse: cățelul-pămîntului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozătoarelor, care trăiesc sub pămînt. Ceilalți cîni, care erau slobozi, începură să latre... – Se vede c-au dat de cățelul-pămîntului, ori au simțit vreo vulpe. SLAVICI, O. I 125. (Poetic) În codri-adînci cățelul-pămîntului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru, răsună în urechi. EMINESCU, O. I 93; cățel-de-frasin sau cățelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre bucățile care compun căpățîna de usturoi. Moșneagul se opri un moment din curățit cățeii de usturoi și mă privi nedumerit, fără să-mi răspundă. HOGAȘ, M. N. 66. Vreo cîțiva căței de usturoi și vreo două cepe. Atîta era tot în casă. CONTEMPORANUL, III 922.

CĂȚEL, căței, s. m. I. 1. Pui de cîine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu cîinele). ◊ Expr. Cu cățel, cu purcel = cu toată familia și cu întreg avutul. 2. Fig. Om lingușitor și fără scrupule, dispus să facă orice. 3. Compuse: cățelul-pămîntului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozătoarelor, care trăiesc sub pămînt; cățel-de-frasin sau cățelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre părțile care compun căpățîna de usturoi. – Lat. catellus.

CĂȚEL ~i m. 1) Pui de câine. ◊ Cu ~ (și) cu purcel cu toți ai casei; cu toate catrafusele. 2) Pui de animal sălbatic asemănător câinelui. 3): ~ de usturoi fiecare dintre bucățelele de usturoi care formează căpățâna. /<lat. cattellus

cățel m. 1. câine mic: cu cățel și cu purcel, cu tot ce are; 2 puiu de fiară: căței de vulpe; 3. cățelu-pământului, animal mărunt (mai mic de 25 cm.), din ordinul rozătoarelor, vioiu și sprinten, din a cărui blană se fac căptușeli (Spermophilus citilus): în codrii adânci cățelu-pământului tot latră EM.; 4. oul sau puiul de albină; 5. bulbi mici sau fire din rădăcina usturoiului; 6. dinte în broasca ușii sau la rădăcina coasei; 7. Mold. scândurică ale cării crestături opresc bețele ca sulurile răsboiului să nu dea înapoi; 8. pl. bube mici ce se fac în jurul unui absces; 9. fig. lingușitor josnic, [Lat. CATELLUS; sensurile 4, 5 și 8 pornesc dela noțiunea de «puiu de fiară», generalizat; 6 și 7 fac aluziune la colții animalului, iar 9 la firea-i servilă (v. câine)].

cățél m., pl. eĭ (lat. catĕllus, it. catello, fr. cheau, sp. cadillo. D. rom. vine ung. kecel). Cîne mic, fie puĭ, fie coteĭ. (Se zice și despre puiĭ de lup orĭ de vulpe). Fig. Om lingușitor, om de casa cuĭva. Larvă de albină. Est. Mîner de cosie, de coporîĭe. Fam. Iron. Cu cățel, cu purcel, cu toată pojijia, cu toțĭ aĭ tăĭ și cu bagaju. A nu avea nicĭ cățel, nicĭ purcel, a nu avea familie, a fi liber. Un cățel de usturoĭ (ca ngr. selida), un fir din bulbu usturoĭuluĭ (V. baĭb). Cățelu (orĭ țîncu) pămîntuluĭ, un fel de cîrtiță năhutie maĭ mare (spalax), care prezentă 11 speciĭ, dintre care 5 în România (BSG. 1933, 412). Cățeĭ de turbă, un fel de beșicuțe care se fac supt limbă.

cățăl sm vz cățel

CĂȚELUȘ sm. dim. CĂȚEL.

cățel s. m., pl. căței, art. cățeii

cățel s. m., pl. căței, art. cățeii

cățel s. m., pl. căței, art. cățeii

cățel (căței), s. m. – 1. Pui de cîine. – 2. Pui de animal din familia canidelor. – 3. Adulator, lingușitor. – 4. Larvă de albină, viespe sau furnică. – 5. Gaură în mînerul coasei, în care se fixează lama acesteia. – 6. Parte ce se desprinde din căpățîna de usturoi. – 7. Parte a cheii care intră în broască. – 8. Frînă la războiul de țesut, care împiedică mișcarea de recul a sulului de urzeală. – 9. Montant de ușă. – 10. Stîlp, coloană, suport vertical destinat să susțină o greutate. – 11. Trăgătoare de cizme. – 12. (Arg.) Avocat, apărător. – Mr. cătsăl; megl. cătsǫl. Lat. catellus (Pușcariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Șeineanu, Chien, DAR); cf. it. catello, v. prov. cadel, fr. chiot, cat. cadell, arag. cadillo, gal. cadelo. Hasdeu, Cuv. Bătrîni, I, 274, pleca de la catullus, cf. Corominas, I, 569. Accepția 6 ar reprezenta după Pușcariu, Lat. ti, 10 și Pușcariu 315, lat. cap(i)tellum; însă la această opinie pare a se renunța în DAR, și nu se justifică, dacă se are în vedere sensul der. cățeli, și accepția identică a it. cacchio „germen”, abruz. kakkye „sfert de nucă”, fr. caïeu „bulb”, care pleacă de la același cuvînt lat. Der. cățelandru, s. m. (cățel, pui de cîine); cățelește, adv. (precum cîinii); cățeli (var. cățela), vb. (a fi în călduri; despre animale, a se împerechea; a se multiplica; despre plantele cu bulb, a da lăstari; despre albine, a ieși din larvă), cuvînt pe care Koerting 2021 și Graur, Rom., LV, 251 îl derivă greșit de la lat. cattullire (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276 și Graur, BL, VI, 145), și care ar putea reprezenta lat. catillare, glosat de Du Cange „per alienas domos girare, tractum a catulis”. Din rom. provine mag. kecel (Candrea, Elemente, 405; Edelspacher 16).

cu cățel, cu purcel expr. cu toții, cu toată familia.

CĂȚEL s. v. cheotoare, măsea, pui, trăgătoare.

CĂȚEL s. 1. (ZOOL.) (în limbajul copiilor) cuțu. 2. (TEHN.) cordenci, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. (~ la războiul de țesut.)

CĂȚEL s. l. (ZOOL.) cuțu. 2. (TEHN.) cordenci, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuș, scară, scaun, tocălie. (~ la războiul de țesut.)

cățel s. v. CHEOTOARE. MĂSEA. PUI. TRĂGĂTOARE.

CĂȚELUL s. art. v. câinele-mic.

cățelul s. art. v. CÎINELE-MIC.

Cățel ≠ dulău

Egalitate, dar nu pentru căței – în fabula Cîinele și cățelul de Grigore Alexandrescu, dulăul de curte Samson, combătînd mîndria unor animale care se consideră „nobile”, pledează pentru egalitate între dobitoace: cîinii să fie deopotrivă cu leii, urșii, lupii etc. Cățelul Samurache, auzind acest lucru, aprobă bucuros: „Simțămîntul vostru îl cinstesc, frații mei”. „Noi, frații tăi?” – răspunde dulăul plin de mînie… „Adevărat vorbeam Că nu iubesc mîndria, și că urăsc pe lei, Că voi egalitate, dar nu pentru căței”. LIT.

CĂȚEL s. m. (Trans. S) Pui de orice animal sălbatic. Spre cățelul leului și a bălaurului vei călca. PS 1651, 194^r; cf. F 1693, 44^v. Etimologie: lat. catellus. Cf. ț î n c.

cățel, căței, s.m. 1. Parte dintr-o căpățână de usturoi. 2. (la constr.) Locul de îmbinare, printr-un șanț cioplit, a două bârne. 3. În căței = mod de îmbinare a bârnelor unei construcții. 4. Vagonet de lemn (v. hont¹). – Lat. catellus „cățeluș” (DLRM, MDA). ■ Cuv rom. > magh. kecel (Candrea, Edelspacher, după DER).

cățel, căței, s.m. – 1. (bot.) Parte dintr-o căpățână de usturoi. 2. (la constr.) Locul de îmbinare, printr-un șanț cioplit, a două bârne (Biserica Albă). 3. În căței = mod de îmbinare a bârnelor unei construcții (Biserica Albă, Apșa de Jos). 4. Vagonet de lemn (v. hont¹). – Lat. catellus „cățeluș” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DLRM, MDA). Cuv rom. > magh. kecel (Candrea, Edelspacher, cf. DER).