DĂRĂCITOR, -OARE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

dărăcitor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: dărăci + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu dărăcitul Si: (rar) darac, (înv) dărăcar (1). 2 sf (Rar) Darac.

DĂRĂCITOR, -OARE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DĂRĂCITOR¹, dărăcitoare, s. n. Pieptenele cu care se dărăcește; darac.

DĂRĂCITOR¹ ~oare n. Pieptene pentru scărmănat, pieptănat sau pentru destrămat lâna, cânepa sau inul; darac. /a dărăci + suf. ~tor

dărăcitor¹ (instrument) s. n., pl. dărăcitoare

dărăcitor² (instrument) s. n., pl. dărăcitoare

dărăcitor (instrument) s. n., pl. dărăcitoare

DĂRĂCITOR s. v. darac.

DĂRĂCITOR s. (TEXT.) darac, scărmănătoare, (reg.) pieptene, (Transilv. și Ban.) drîglu, (Transilv.) hecelă, huci. (~ pentru scărmănat lîna.)