DAICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.

daică¹ sf [At: MAIOR, P. 300/6 / V: gai~ / Pl: ~ici / E: scr dajka] 1 (Trs) Doică. 2 (Olt) Nană. 3 (Mun; Olt; pex) Țață. 4 (Olt; Mun) Iubită.

daică² sfs [At: LEXIC REG. II, 125 / E: nct] (Buc; îe) A umbla cu ~a A cerși.

DAICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din scr. dajka.

DAICĂ s. f. (Regional) Dadă. Doi copilași cu chica ciuf... așteaptă cu ochii bleoșdiți să scoată daica Mitrana cartofii din spuză. DELAVRANCEA, S. 40. ◊ (În refrene, la vocativ, fără ca vorbitorul să se adreseze unei persoane anumite) Foicică peliniță, Daică, dăiculiță. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ (Familiar, ca termen afectiv cu care o femeie se adresează unei persoane mai tinere; v. mamă, tată, maică. taică) Cînd te întorci, să bați, daică, în poartă. STANCU, D. 437.

daică f. dadă: daică Mitrana. [Scurtat din dădaică].

dáĭcă f., pl. ĭ și e (sîrb. dajka, dim. d. dada, dadă). Vest. Dadă: ce te mai osteneaĭ atîta, daĭcă? (CL. 1910, 5, 544).

daică (reg.) (desp. dai-) s. f., g.-d. art. daicăi/daicii; pl. daici

daică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. daicii/daicăi; pl. daici

daică s. f. (sil. dai-), g.-d. art. daicii/daicăi; pl. daici

DAICĂ, daici, s. f. (Olt., Munt.) 1. Gospodină, stăpîna casei. 2. Sora mai mare. (din sb. dajka, diminutiv al lui dadă; cf. dodă)

DAICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, țață.

daică s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.