DANIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărea în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

danie sf [At: (a. 1660), BUL. COM. IST. IV, 20 / Pl: ~ii, (înv) dănii / E: vsl дание] (Înv) 1 Dăruire a unui bun material. 2 (Ccr) Dar. 3 (Ccr) Donație făcută (prin testament) unei biserici, instituții, persoane etc. 4 (Pex) Ofrandă. 5 (Îlv) A (se) face (sau a da) (o) ~ A dărui. 6 (Îal) A dona. 7 (Îal) A lăsa cuiva ceva. 8 (Îlv) A (se) face ~ A (se) oferi. 9 Impozit în natură sau bani. 10 Dare.

DANIE, danii, s. f. (Înv.) Faptul de a dărui (avere, bani etc.); (concr.) dar², donație. ◊ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întărește în scris o donație. ◊ Expr. A face danie (cuiva) = a dărui averea (cuiva). – Din sl. danije.

DANIE, danii, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Dar, donație. Ștefan cel Mare, recunoscător pentru sprijinul primit, răsplătește biserica prin numeroase danii de sate. IST. R.P.R. 128. Și-nnoi tot schitul și trimise Danii – scumpe chipuri și potire, Cruci bătute-n aur și safire. TOMA, C. V. 85. A lăsat cu limbă de moarte... ca danie, un ținut. CARAGIALE, O. III 87. ◊ Expr. (Învechit) A se face danie (cuiva) = a) a se dărui pe sine, a nu-și mai aparține sieși. Pentru tine, danie dracului m-aș face. CONTEMPORANUL, V_II 494; b) a-și dărui averea cuiva. Părinții ți-au făgăduit-o [pe fată], dacă moșu-tău s-a face danie ție. NEGRUZZI, S. III 49. Am pus la cale să însor pe nepotul meu... mă fac danie lui cu tocmală c-a veni cu femeia lui să șadă cu mine. id. ib. 60. (Glumeț) A face (pe cineva) danie (cuiva) = a da pe cineva pe mîna cuiva. Cercatu-mi-am colții în piciorul unui boieri. Și vai, pe loc m-au făcut danie hoheriului. CONTEMPORANUL, V_II 267. 2. Faptul de a dărui (avere, bani etc.); dăruire. Se împlinise cam un veac de cînd cel dintîi cu acest nume, la care se adăogase porecla de Măgureanu, după o moșioară de danie domnească... se aciuase în Valahia. M. I. CARAGIALE, C. 49. ◊ Act (sau hrisov) de danie = act prin care se întărește în scris o donație. În Moldova nu există acte domnești de danie sau de judecată scrise în romînește, pînă în al doilea deceniu al veacului al XVII-lea. IBRĂILEANU, SP. CR. 34.

DANIE ~i f. 1) înv. Obiect dăruit unei biserici sau mănăstiri. 2) rar Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fără plată în semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; dar; atenție. [Art. dania; Sil. -ni-e] /<sl. danije

danie f. donațiune pioasă, legat de binefacere. [Slav. DANIĬE].

dánie f. (vsl. daniĭe, d. dati, a da. V. dajdie). Donațiune, maĭ ales pioasă.

danie (desp. -ni-e) s. f., art. dania (desp. -ni-a), g.-d. art. daniei; pl. danii, art. daniile (desp. -ni-i-)

danie (-ni-e) s. f., art. dania (-ni-a), g.-d. art. daniei; pl. danii, art. daniile (-ni-i-)

danie s. f. (sil. -ni-e), g.-d. art. daniei; pl. danii, art. daniile (sil. -ni-i-)

danie, pl. danii

danie (danii), s. f. – 1. Donație. – 2. Pomană, ofrandă. Sl. danije „donație”, de la dati „a da” (Cihac, II, 90). – Der. dănos, adj. (generos, darnic), cf. sl. danŭ „donat” (Candrea); dănui, vb. (înv., a face donație).

a se face danie expr. (intl.) 1. a se sustrage urmăririi penale. 2. a nu mai comite infracțiuni.

DANIE s. v. dar, donație.

danie s. v. DAR. DONAȚIE.