DARA, darale, s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

dara¹ sf [At: (a. 1725) IORGA, S. D. XIV, 21 / Pl: ~le / E: tc dara] 1 Greutate a ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă, sau se cântărește o marfă Si: tară. 2 (Îe) Mai mare ~ua decât ocaua sau a nu face ~ua cât ocaua Prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. 3 (Rar) Greutate la cântar.

DARA s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊ Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din tc. dara.

DARA s. f. Greutatea ambalajului unei mărfi, a unui recipient sau a unui vehicul în care se păstrează sau se transportă o marfă (și care urmează să fie scăzută din greutatea totală pentru a obține greutatea mărfii); tara. Mai mare daraua decît ocaua sau nu face daraua cît ocaua (= prea multă osteneală pentru dobîndirea unui folos neînsemnat). ◊ Expr. A lua daraua = a cîntări ambalajul, recipientul sau vehiculul în care se păstrează sau se transportă o marfă.

DARA f. Greutate a recipientului, ambalajului sau a vehiculului în care este cântărită, păstrată sau transportată o marfă. ◊ Mai mare ~ua decât ocaua (sau nu face ocaua cât ~ua) mai mare efortul decât câștigul. [Art. daraua; G.-D. daralei] /<turc. dara

darà f. greutatea unui vas scăzută din marfa cântărită. [Turc. DARÁ].

dará f. (turc. dara, d. ar. tara, de unde și bg. sîrb. dara, alb. tară, ngr. it. pv. sp. pg. tára, fr. tare. V. tară). Greutatea unuĭ vas deosebit de a mărfiĭ cuprinse în el: a lua daraŭa unuĭ clondir. Prov. Maĭ mare daraŭa de cît ocaŭa, maĭ mult ața de cît fața, maĭ mare munca de cît cîștigu, maĭ mare spaĭma de cît motivu spaimeĭ ș.a

dara s. f., art. daraua, g.-d. art. daralei; pl. darale

dara s. f., art. daraua, g.-d. art. daralei; pl. darale, art. daralele

dara s. f., art. daraua, g.-d. art. daralei; pl. darale

dara (darale), s. f. – Tară, cusur, hibă. – Mr., megl. dară. Tc. (arab.) dara, tara (Șeineanu, II, 155), cf. ngr. (ν)τάρα, alb. tarë, bg., sb. dara, it., sp. tara, fr. tare. Cf. Miklosich, Fremdw. 83.

DARA s. tară. (~ua unei mărfi.)

DARA s. tară. (~ unei mărfi.)