defrișa vt [At: I. IONESCU, M. 43 / Pzi: ~șez / E: fr défricher] 1 (C.i. păduri) A înlătura prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul și a-l face propriu pentru agricultură, construcții etc. 2 (C.i. terenuri) A curăța de arbori sau resturi lemnoase Si: a despăduri, (reg) a lăzui. 3 (Pex) A desțeleni.

DEFRIȘA, defrișez, vb. I. Tranz. A face propriu pentru agricultură, pentru pășunat sau pentru construcții un loc necultivat, prin tăierea și înlăturarea arborilor și a celorlalte plante lemnoase. V. lăzui.

DEFRIȘA vb. I. tr. A tăia și a înlătura arborii dintr-o pădure spre a obține un teren propriu pentru agricultură, pentru pășunat etc. [< fr. défricher].

DEFRIȘA vb. tr. 1. a înlătura prin tăiere arborii dintr-o anumită porțiune de pădure; a despăduri. 2. (fig.) a descurca, a lămuri, a limpezi (o problemă); a aborda punctele esențiale, fără a trata fondul. (< fr. défricher)

A DEFRIȘA ~ez tranz. (terenuri) A lipsi de arbori și arbuști prin tăiere sau prin ardere, spre a face bun pentru agricultură, construcții sau pentru reîmpădurire; a despăduri. /<fr. défricher

*defrișéz v. tr. (fr. défricher, d. friche, țelină, teren necultivat). Barb. Desțelenesc.

defrișa (a ~) (desp. de-fri-) vb., ind. prez. 1 sg. defrișez, 3 defrișează, 1 pl. defrișăm; conj. prez. 1 sg. să defrișez, 3 să defrișeze; ger. defrișând

defrișa (a ~) (de-fri-) vb., ind. prez. 3 defrișează, 1 pl. defrișăm; conj. prez. 3 să defrișeze; ger. defrișând

defrișa vb. (sil. -fri-), ind. prez. 1 sg. defrișez, 3 sg. și pl. defrișează, 1 pl. defrișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. defrișeze; ger. defrișând

DEFRIȘA vb. (SILV.) a despăduri, (reg.) a târși, (Transilv. și Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)

DEFRIȘA vb. a despăduri, (reg.) a tîrși, (Transilv. și Bucov.) a lăzui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împădurit.)