DEGETAR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (II 1) (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

degetar sn [At: LEX. MARS. 237 / V: decedar, ~gistar, ~gitar, deișt~, dig~, digit / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: deget + -ar] 1 Obiect în formă de trunchi de con, din metal, os, material plastic, gol pe dinăuntru și cu adâncituri pe suprafața exterioară, în care se introduce, în timpul coaserii manuale, vârful degetului cu care se împinge acul, pentru a-l feri de împunsături Si: (îvp) năpărstoc. 2 (Îla; d. recipiente) Ca ~ul Foarte mic. 3 (Șîc) ~-roșu, floarea-~ului Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii (Digitalis ambigua) Si: clopoțel, degetărel (2), degetărică, degetariță (1), degetăruț (2), degețel (12), iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl, năpârstocel, țâța-oii, urechea-boului.

DEGETAR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.

DEGETAR, degetare, s. n. 1. Obiect mic, de obicei de metal, de forma unui trunchi de con gol care se pune în deget în timpul cusutului pentru a-l apăra de înțepăturile acului și cu ajutorul căruia se împinge acul în cusătură. Am găsit un degetar stricat și o bucățică de dantelă albă. IBRĂILEANU, A. 214. 2. Plantă erbacee, veninoasă, cu flori mari galbene; crește prin păduri (Digitalis ambigua); degețel.

DEGETAR ~e n. Unealtă de croitorie, având formă de căpăcel care se îmbracă pe degetul cu care se împunge acul în cusătură pentru a-l proteja. /deget + suf. ~ar

degetar n. 1. unealtă mică de metal ce se pune la capătul degetului spre a împimge acul la cusut; 2. Bot. numele popular al digitalei. [Lat. DIGITALE].

degetár n., pl. e (d. deget cu sufixu -ar, ca șterg-ar, cord-ar, genunch-er, maĭ probabil de cît d. lat. digitale, învălitoare de deget). Un mic instrument de metal orĭ de os scobit care se pune în vîrfu degetuluĭ ca să împingĭ acu cînd coșĭ (V. năpîrstoc). Digitală, țîța oiĭ (V. digitală). – Inventatoru degetaruluĭ e un gĭuvaĭergiŭ Olandez anume Nikolaas van Benschoten, care, pe la 1684, se logodise c’o o cusătoreasă numită Myrfrenno van Reussalaer, căreĭa, ca să nu se maĭ înțepela cusut, ĭi făcu un degetar de aur.

decedar sn vz degetar

degistar sn vz degetar

degitar sn vz degetar

deiștar sn vz degetar

digetar sn vz degetar

digitar sn vz degetar

ȚÎȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🫀 Organ glandulos care secretează laptele la femeie și la ori-ce femelă de mamifer, mamelă: ferice de... pîntecele celea ce n’au născut și țîțele carele n’au aplecat (bibl.); mama... copilului să nu-l ție pe mîna stîngă, nici să-i dea din țîța stîngă, ca să nu fie stîngaciu (MAR.); copil de ~, prunc care suge încă: pre nimene n’au cruțat, ce pînă în copii de ~ tot sub sabie au pus (N.-COST.); întors de la ~ 👉 ÎNTORS I. 1 ¶ 2 🐒 Uger: Sultănica suia, mînînd o vacă bălaie cu un vițel ce se da pe furiș la... țîța rumenă și asudată de lapte (DLVR.); Am o vacă cu țîța în spinare (GOR.), ghicitoare despre „urcior” ¶ 3 pr. ext. Partea corespunzătoare țîței la pieptul bărbaților: la metereze, copii! și chitiți tot subt țîța stîngă (ALECS.) ¶ 4 Laptele din țîță; a da ~, a da să sugă: călugărul o lasă de-i dete ~ pînă ce se sătură (ISP.); 👉 COPIL²1; a-i pieri țîța, a înceta de a mai avea lapte în țîțe: nu e bine să dai ~ la copiii gemeni ai altora, că-ți piere țîța (GOR.); a suge ~, a suge la pieptul mamei: Dumnezeu știe ce-i lipsește, căci acuma nici nu vrea să sugă ~ (SB.); copiii, cînd sînt mici, să sugă ~ de la Țigancă, ca să aibă mumă-sa ~ (GOR.) ¶ 5 🐙 Celula în care se desvoltă matca (MAR.) ¶ 6 🌿 ȚÎȚA-CAPREI¹ 👉 CAPRĂ16; – ȚÎȚA-CAPREI² = BARBA-CAPREI¹; – ȚÎȚA-CAPREI³ = SURGUCIU2 ¶ 7 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = CIOBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII² = DEGETAR2; – ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri ¶ 8 🌿 ȚÎȚA-VACII¹, plantă cu frunzele dispuse în rozetă, cu flori măricele, galbene, așezate într’o umbrelă la vîrful tulpinii (Primula elatior) (🖼 5145); – ȚÎȚA-VACII² = CIOBOȚICA-CUCULUI; – ȚÎȚA-VACII³, varietate de struguri [cuvînt din graiul copiilor, foarte răspândit și în alte limbi; comp. it. zizza, germ. Zitze; bg. srb. cica, etc.].

digitală f. plantă veninoasă (numită vulgar degetar și țâța oii) ale cării flori seamănă cu un deget de mânușă: e întrebuințată în medicină spre a zăbovi bătăile inimei.

degetar s. n., pl. degetare

degetar s. n., pl. degetare

degetar s. n., pl. degetare

DIGITALIS L., DEGETAR, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din partea centrală și de vest a Asiei și din Europa, 25- 30 specii, otrăvitoare, erbacee, vivace, anuale și bienale. Flori roz-purpurii și albe, campanulate, pendente, dispuse în ciorchini lungi.

DEGETAR s. 1. (înv., pop. și glumeț) năpârstoc. (Un ~ pentru cusut.) 2. (BOT.; Digitalis ambigua) degetariță, degețel, (reg.) țâța-oii.

DEGETAR s. 1. (înv., pop. și glumeț) năpîrstoc. (Un ~ pentru cusut.) 2. (BOT.; Digitalis ambigua) degetariță, degețel, (reg.) țîța-oii.