demență sf [At: NEGULICI / V: (îvr) ~ție / Pl: ~țe / E: fr démence, lat dementia] 1 Alienație mintală Si: nebunie. 2 (Nob; îlv) A cădea în ~ A înnebuni. 3 Purtare zvăpăiată.

DEMENȚĂ, demențe, s. f. Pierdere a minții, alienație mintală; nebunie. E pe cale să facă o demență melancolică. CAMIL PETRESCU, T. III 45. ♦ Fig. Stare de surescitare intensă. Dar de unde putea să știe... că de azi înainte demența mea a intrat într-o altă fază? IBRĂILEANU, A. 112.

DEMENȚĂ s.f. Alienație mintală, nebunie. ♦ (Fig.) Surescitare intensă (vecină cu nebunia). [Cf. fr. démence, it. demenza, lat. dementia].

DEMENȚĂ s. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia)

DEMENȚĂ ~e f. 1) Stare a unei persoane demente; alienație; nebunie. 2) Manifestare de om dement. /<fr. démence, lat. dementia

demență f. 1. sminteală; 2. purtare svăpăiată.

*deménță f. pl. e (lat. dementia). Nebunie, zdruncinarea rațiuniĭ.

demenție sf vz demență

demență s. f., g.-d. art. demenței; pl. demențe

demență s. f., g.-d. art. demenței; pl. demențe

demență s. f., g.-d. art. demenței; pl. demențe

DEMENȚĂ s. 1. v. nebunie. 2. demență precoce = schizofrenie.

DEMENȚĂ s. (MED.) 1. alienare, alienație, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. demență precoce = schizofrenie.