DERIZIUNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis.

deriziune sf [At: ODOBESCU, S. II, 326 / Pl: ~ni / E: fr dérision, lat derisio, -onis] (Frm) Luare în râs, batjocură.

DERIZIUNE, deriziuni, s. f. (Franțuzism) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis.

DERIZIUNE, deriziuni, s. f. (Franțuzism rar) Luare în rîs, bătaie de joc, derîdere, zeflemisire. O operă împestrițată... ne-ar expune la deriziunea publicului. ODOBESCU, S. II 326. – Pronunțat: -zi-u-.

DERIZIUNE s.f. (Rar) Luare în rîs, în derîdere, bătaie de joc. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. dérision, lat. derisio].

DERIZIUNE s. f. luare în râs, derâdere. (< fr. dérision, lat. derisio)

DERIZIUNE ~i f. 1) Luare în râs; luare în derâdere. 2) Lucru derizoriu; obiect neînsemnat. [Art. deriziunea; G.-D. deriziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. dérision, lat. derisio, ~onis

deriziune f. luare în râs, batjocură disprețuitoare.

*deriziúne f. (lat. de-risio, -ónis. d. de-ridére, a lua în rîs). Luare în rîs. În deriziune, în rîs, în batjocură.

deriziune (livr.) (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziunii; pl. deriziuni

deriziune (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziunii; pl. deriziuni

deriziune s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. deriziunii; pl. deriziuni

DERIZIUNE s. v. batjocură, bătaie de joc, derâdere, râs, zeflemea.

deriziune s. v. BATJOCURĂ. BĂTAIE DE JOC. DERÎDERE. RÎS. ZEFLEMEA.