DESIME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des + suf. -ime.

desime sf [At: HERODOT (1654), 336 / V: (înv) ~sâme, (reg) dis~ / Pl: ~mi / E: des + -ime] 1 Însușire de a fi des. 2 (Ccr; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Grup de copaci sau de tufe. 3 (Pex) Pădure deasă Si: desiș. 4 (Prc) Partea cea mai deasă a unei păduri. 5 Mijloc al unei păduri. 6 (Reg) Deasă. 7 (Spc) Mărime a distanței medii dintre axele indivizilor unei asociații vegetale (arbolet, plantație, semănătură etc.), care se folosește la caracterizarea gradului de apropriere dintre aceștia. 8 (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Număr mare de fenomene, ființe de același fel Si: aglomerare, îngrămădire, mulțime. 9 (Înv) Densitate.

DESIME, desimi, s. f. Însușirea de a fi des², compact sau îndesat; (concr.) desiș (2). – Des² + suf. -ime.

DESIME, (rar) desimi, s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») Însușirea de a fi des, compact sau îndesat; (concretizat) desiș. Flăcări galbene de lumînări mici cît unghia se deslușeau... din desimile de flori galbene ale pădurilor. CAMILAR, T. 70. A ieșit o ciută, lîngă o desime mare de ierburi. SADOVEANU, D. P. 82. Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. Desimea aburilor smulși pămîntului de apropierea ivirii soarelui se subția, lucrurile începeau să-și hotărască formele. MACEDONSKI, O. III 48.

DESIME ~i f. 1) Caracter dens; densitate. 2) Loc acoperit cu mulți arbuști, tufari și ierburi; desiș. /des + suf. ~ime

desime f. 1. calitatea lucrului des, rezistent: desimea norilor; 2. desiș: el pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie AL.

desíme f. Calitatea de a fi des: desimea uneĭ pădurĭ, uneĭ negurĭ, unuĭ peptene, uneĭ stofe.

deșime sf vz desime

desime s. f., g.-d. art. desimii; pl. desimi

desime s. f., g.-d. art. desimii; pl. desimi

desime s. f., g.-d. art. desimii; pl. desimi

DESIME s. v. crâng, desiș, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș.

DESIME s. densitate. (Ce ~ au puieții?)

DESIME s. densitate. (Ce ~ au puieții?)

desime s. v. CRÎNG. DESIȘ. HĂȚIȘ. STUFĂRIȘ. TUFĂRIȘ. TUFIȘ.

Desime ≠ rărime