dezertare sf [At: DN² / Pl: ~tări / E: dezerta] 1 Părăsire nejustificată de către un militar a unității din care face parte, a locului în care prestează serviciul sau a câmpului de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig) Părăsire a îndatoririlor, a obligațiilor. 3 (Fig) Sustragere de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații.

DEZERTARE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. 1. Sustragere de la prestarea serviciului militar; părăsire fără învoire a unității; trecere la inamic. Vestea dezertării lui Jimborean străbătu divizia cu iuțeala fulgerului. CAMILAR, N. I 195. 2. Fig. Părăsire a unui loc, a unei slujbe etc.; sustragere de la însărcinările date.

DEZERTARE s.f. Acțiunea de a dezerta și rezultatul ei; fugă la inamic, dezerțiune. [< dezerta].

dezertare f. acțiunea de a dezerta: dezertare din armată.

dezertare s. f., g.-d. art. dezertării; pl. dezertări

dezertare s. f., g.-d. art. dezertării; pl. dezertări

dezertare s. f., g.-d. art. dezertării; pl. dezertări

DEZERTARE s. (MIL.) (înv.) dezerțiune. (~ de pe front.)

DEZERTARE s. (MIL.) (înv.) dezerțiune. (~ de pe front.)