DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Pref. dez- + maț + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

dezmățat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dezmăța] 1 Dezmățare (1).

dezmățat², ~ă a [At: BIBLIA (1688), 441²/ 24 / V: (reg) ~moțat / S și: desm~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezmăța] 1 (D. îmbrăcăminte) Care atârnă pe corp în dezordine Si: lăbărțat, rupt, sfâșiat, zdrențuit. 2 (D. oameni) Neglijent în ținută Si: deșănțat, șlampăt. 3 (Reg; d. păr) Ciufulit. 4 (D. activitățile oamenilor) Dezordonat. 5 (D. oameni) Care duce o viață plină de extravaganțe Si: depravat, desfrânat, destrăbălat.

DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Probabil din dez- + mațe + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).

DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrînat. Numai acel dezmățat fecior... a putut săvîrși atare faptă. SADOVEANU, Z. C. 240. Dar ea atunci, parcă tocmai în ciuda lui, se făcea cu atît mai dezmățată. SLAVICI, O. I 190. ♦ Cu o înfățișare dezordonată, neglijentă. O droaie de copii dezmățați se cățărau pe balustrade. BART, E. 75. (Cu pronunțare regională) Ajungînd printr-o pădure... văzură o babă urîtă, despletită, dezmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.

DEZMĂȚAT ~tă (~ți, ~te) 1)Care este lipsit de bună cuviință; depravat. 2) Care este neglijent; dezordonat. /dez- + mațe + suf. ~at

dezmățát, -ă adj. (d. mațe, adică „cu haĭnele’n dezordine orĭ descheĭate, ca un hoĭt spintecat”). Cu haĭnele’n dezordine, descheĭat. – Fig. Destrăbălat. – În Serbia dezmoțat. V. destrăbălat.

dezmoțat, ~ă a vz dezmățat

desmățat a. 1. descins de peste cămașă, sdrențeros; 2. fig. destrăbălat, desfrânat. [Origină necunoscută].

dezmoțát V. dezmățat.

desmățat.

DEZMĂȚAT adj., s. 1. adj. v. corupt. 2. adj., s. v. desfrânat.

DEZMĂȚAT adj., s. 1. adj. corupt, decăzut, depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (înv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Om ~.) 2. adj., s. depravat, desfrînat, destrăbălat, imoral, stricat, (pop.) curvar, (înv.) preacurvar, preacurvitor. (Bărbat ~.) erată

dezmățát, -ă, dezmățați, -te, adj. Cu hainele în dezordine, descheiat la nasturi, cu înfățișarea neglijentă. – Din dez + mațe + suf. -at, cu sensul „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate” (Scriban, DLRM, DEX).

dezmățat, -ă, dezmățați, -te, adj. – Cu hainele în dezordine, descheiat la nasturi, cu înfățișarea neglijentă. – Din dez + mațe + suf. -at, cu sensul „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate” (Scriban, DLRM, DEX).