dezorientare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~tări / E: dezorienta] 1 Rătăcire. 2 Pierdere a prezenței de spirit Si: nehotărâre, șovăială, nesiguranță, descumpănire Cf dezorienta (3). 3 (Spc; Med) Imposibilitate a unui bolnav psihic de a se situa în spațiu și timp.

DEZORIENTARE s. f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranță, șovăială.

DEZORIENTARE s.f. Acțiunea de a dezorienta și rezultatul ei; descumpănire, uluire, deconcertare. [Pron. -ri-en-. / < dezorienta].

DEZORIENTARE s. f. acțiunea de a dezorienta; descumpănire, uluire, deconcertare. ◊ pierdere a capacității individului de a-și reprezenta situația în timp și spațiu, de a identifica propria persoană sau a celorlalți. (< dezorienta)

dezorientare (desp. de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientării; pl. dezorientări

!dezorientare (de-zo-ri-en-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezorientării; pl. dezorientări

dezorientare s. f. (sil. -ri-en-; mf. dez-), g.-d. art. dezorientării; pl. dezorientări

DEZORIENTARE s. 1. derutare, descumpănire. (~ cuiva.) 2. derută, descumpănire, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) bulversare, debusolare, deconcertare. (Stare de ~.)

DEZORIENTARE s. derută, descumpănire, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) deconcertare. (Stare de ~.)