DEȚINERE, dețineri, s. f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. – V. deține.

deținere sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~ri / E: deține] 1 (Înv) Detenție. 2 Posedare de bunuri materiale, de drepturi. 3 Dispunere de informații. 4 Ocupare a unei funcții, a unui grad, a unui titlu.

DEȚINERE s. f. I. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. 1. Păstrare, posesiune, stăpînire a unui lucru. 2. Faptul de a ține pe cineva la închisoare. II. (Concretizat) Ceea ce constituie elementul material al posesiunii.

DEȚINERE s.f. Acțiunea de a deține și rezultatul ei. [< deține].

deținere s. f., g.-d. art. deținerii; pl. dețineri

deținere s. f., g.-d. art. deținerii; pl. dețineri

deținere s. f., g.-d. art. deținerii; pl. dețineri

DEȚINERE s. 1. v. posedare. 2. v. arestare.

DEȚINERE s. 1. posedare, posesiune, stăpînire. (~ unui bun material.) 2. (JUR.) arest, arestare, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (~ lui n-a durat nici 24 de ore.)