disciplinar, ~ă a [At: SĂULESCU, HR. I, 154/10 / Pl: ~i, ~e / E: fr disciplinaire] 1-2 Conform cu disciplina (1, 7). 3-4 Privitor la disciplină (1, 7). 5-6 Care urmărește disciplina (1, 7). 7 Care urmărește disciplinarea.

DISCIPLINAR, -Ă, disciplinari, -e, adj. Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină ale instituției sau organizației din care face parte. Încălcarea de către studenți a disciplinei și regulamentului de ordine interioară al instituției de învățămînt superior atrage după sine... sancțiuni disciplinare. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 71, 1195. ◊ Loc. adv. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. Dacă ți-ai fi făcut totdeauna datoria, n-ai fi venit aici pe cale disciplinară. SADOVEANU, P. M. 118. ◊ (Adverbial) Am propus să fii transferat disciplinar. SADOVEANU, P. M. 112.

DISCIPLINAR, -Ă adj. Potrivit disciplinei, de disciplină. ◊ Pedeapsă disciplinară = pedeapsă aplicată (cuiva) pentru încălcarea unor reguli de disciplină. [Cf. fr. disciplinaire, it. disciplinare].

DISCIPLINAR, -Ă adj. (și adv.) potrivit disciplinei. ♦ pedeapsă ~ă = pedeapsă aplicată (cuiva) pentru încălcarea unor reguli de disciplină. 2. referitor la o disciplină științifică. (< fr. disciplinaire)

DISCIPLINAR ~ă (~i, ~e) Care ține de disciplină; propriu disciplinei. ◊ Sancțiune ~ă pedeapsă pentru nerespectarea disciplinei. /<fr. disciplinaire

disciplinar a. privitor la disciplină: pedeapsă disciplinară.

* disciplinár, -ă adj. (d. disciplină; -inaire) Relativ la disciplină: pedeapsă disciplinară. Adv. În virtutea disciplineĭ.

disciplinar (desp. -ci-pli-) adj. m., pl. disciplinari; f. disciplinară, pl. disciplinare

disciplinar (-ci-pli-) adj. m., pl. disciplinari; f. disciplinară, pl. disciplinare

disciplinar adj. m. (sil. -pli-), pl. disciplinari; f. sg. disciplinară, pl. disciplinare