disprețuitor, ~oare [At: VALIAN, V. / V: (înv) des~, (îvr) despreciu~ / Pl: ~i, ~oare / E: disprețui + -tor] 1-2 a Care exprimă dispreț (1-2). 3 a Care nesocotește. 5 a Batjocoritor. 6-7 av Cu dispreț (1-2).

DISPREȚUITOR, -OARE, disprețuitori, -oare, adj. Care disprețuiește, care exprimă sau dovedește dispreț; batjocoritor. Avea o gură mică și fragedă, însă cu o expresiune aspră și disprețuitoare. GALACTION, O. I 627. Safta îl pironise cu o privire disprețuitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 214. La toate întrebările ce li se făcu ei [prizonierii] toți răspunseră prin o tăcere mîndră și disprețuitoare. BĂLCESCU, O. I 344. ◊ (Adverbial) Tu tot cu jivinele tale... privi disprețuitor Mînecuță pe mezin. SADOVEANU, P. M. 309. – Pronunțat: -țu-i-.

DISPREȚUITOR, -OARE adj. Care disprețuiește. // adv. Cu dispreț. [< disprețui + -tor].

DISPREȚUITOR, -OARE adj., (și adv.) care disprețuiește. (< disprețui + -tor)

DISPREȚUITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care disprețuiește; care manifestă dispreț. Ton ~. [Sil. -țu-i-] /a disprețui + suf. ~tor

DISPREȚUITOR² adv. Cu lipsă totală de stimă și de interes; cu dispreț. [Sil. -țu-i-] /a disprețui + suf. ~tor

* disprețuitór, -oáre adj. Care disprețuĭește: disprețuitor de banĭ.

despreciuitor, ~oare smf, a vz desprețuitor

desprețuitor, ~oare smf, a vz disprețuitor

desprețuitor a. și m. care desprețuește.

disprețuitor (desp. -țu-i-) adj. m., pl. disprețuitori; f. sg. și pl. disprețuitoare

disprețuitor (-țu-i-) adj. m., pl. disprețuitori; f. sg. și pl. disprețuitoare

disprețuitor adj. m. (sil. -țu-i-), pl. disprețuitori; f. sg. și pl. disprețuitoare

DISPREȚUITOR adj. 1. batjocoritor. (Ton ~.) 2. v. peiorativ.

DISPREȚUITOR adj. 1. batjocoritor. (Ton ~.) 2. defavorabil, depreciativ, peiorativ. (Cuvînt cu sens ~.)