opțiuni
  • info

16 definiții pentru divorța

din care

Explicative DEX

DIVORȚA, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).

DIVORȚA, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).

divorța [At: LM / V: (rar) desv~ / Pzi: ~țez / E: fr divorcer] 1 vi (D. soți) A se despărți prin divorț (1). 2 vt A determina pe cineva să se despartă prin divorț (1). 3 (Fig) A fi în dezacord cu ceva.

DIVORȚA, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. ◊ Tranz. fact. Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG.

DIVORȚA vb. I. intr. (Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].

DIVORȚA vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr. divorcer)

A DIVORȚA ~ez 1. intranz. (despre soți) A rupe relațiile de căsătorie prin divorț; a desface căsătoria în mod legal; a se despărți. 2. tranz. 1) A determina la divorț. 2) A despărți printr-un proces civil de divorț. /<fr. divorcer

divorțà v. 1. a face divorț; 2. fig. a se pune în opozițiune cu: a divorța de bunul simț.

desvorța v vz divorța

* divorțéz v. tr. (fr. divorcer). Despart pin lege doĭ soțĭ unu de altu. V. refl. Mă despart desfăcînd căsătoria pin lege.

Ortografice DOOM

divorța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. divorțez, 3 divorțează; conj. prez. 1 sg. să divorțez, 3 să divorțeze

divorța (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțează

divorța vb., ind. prez. 1 sg. divorțez, 3 sg. și pl. divorțează

divorța

Sinonime

DIVORȚA vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții au ~.)

DIVORȚA vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții s-au ~.)

Antonime

A divorța ≠ a (se) căsători

Intrare: divorța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • divorța
  • divorțare
  • divorțat
  • divorțatu‑
  • divorțând
  • divorțându‑
 singular plural
  • divorțează
  • divorțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • divorțez
 (să)
  • divorțez
  • divorțam
  • divorțai
  • divorțasem
a II-a (tu)
  • divorțezi
 (să)
  • divorțezi
  • divorțai
  • divorțași
  • divorțaseși
a III-a (el, ea)
  • divorțează
 (să)
  • divorțeze
  • divorța
  • divorță
  • divorțase
plural I (noi)
  • divorțăm
 (să)
  • divorțăm
  • divorțam
  • divorțarăm
  • divorțaserăm
  • divorțasem
a II-a (voi)
  • divorțați
 (să)
  • divorțați
  • divorțați
  • divorțarăți
  • divorțaserăți
  • divorțaseți
a III-a (ei, ele)
  • divorțează
 (să)
  • divorțeze
  • divorțau
  • divorțară
  • divorțaseră
desvorța
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

divorța, divorțezverb

  • 1. (Despre soți) A se despărți prin divorț. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: despărți antonime: căsători
    • format_quote Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A determina pe cineva să se despartă prin divorț. DEX '09 DEX '98
      • format_quote factitiv Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.