18 definiții pentru dizgrație
din care- explicative DEX (13)
- ortografice DOOM (4)
- antonime (1)
Explicative DEX
DIZGRAȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce.
DIZGRAȚIE, dizgrații, s. f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. – Din it. disgrazia. Cf. fr. disgrâce.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dizgrație sf [At: ȘINCAI, HR. III, 131 / V: (înv) desg~, disgracie, disg~ / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: it dizgrazia] 1 Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. 2 (Înv) Nenorocire. 3 (Înv) Neșansă. 4 Lipsă de grație în purtare, în înfățișare, în vorbire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIZGRAȚIE, dizgrații, s. f. (În trecut) Pierderea bunăvoinței, a grației, a favoarei unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. V. urgisire, oropsire. A cădea în dizgrație. – Variantă: (învechit) dezgrație (NEGRUZZI, S. I 309) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIZGRAȚIE s.f. Pierdere a favorii, a bunăvoinței unui om influent, cu putere. [Gen. -iei, var. dezgrație s.f. / < it. disgrazia, cf. fr. disgrâce].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIZGRAȚIE s. f. pierdere a favorii, a bunăvoinței unei persoane influente, a unui superior. (< it. disgrazia, după fr. disgrâce)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DIZGRAȚIE ~i f. Pierdere a favoarei, a bunăvoinței unui superior, a unei persoane influente. [Art. dizgrația; G.-D. dizgrației; Sil. -ți-e] /<fr. disgrâce
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
* dizgrațíe f. (fr. disgrâce, d. it. disgrazia). A arunca pe cineva în dizgrație, a-l urgisi, a nu-l maĭ ĭubi.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
desgrație sf vz dizgrație
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
dezgrație sf vz dizgrație
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
disgracie sf vz dizgrație
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DEZGRAȚIE s. f. v. dizgrație.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DEZGRAȚIE s. f. v. dizgrație.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
DEZGRAȚIE s.f. v. dizgrație.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
disgrație f. 1. pierderea bunelor grații ale unui om puternic: a cădea în disgrație; 2. lipsă de grație în purtare, vorbire.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
dizgrație (desp. -ți-e) s. f., art. dizgrația (desp. -ți-a), g.-d. art. dizgrației; pl. dizgrații, art. dizgrațiile (desp. -ți-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
dizgrație (-ți-e) s. f., art. dizgrația (-ți-a), g.-d. art. dizgrației; pl. dizgrații, art. dizgrațiile (-ți-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dizgrație s. f. → grație
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
disgrație.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Antonime
Dizgrație ≠ grație
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F135) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
dizgrație, dizgrațiisubstantiv feminin
- 1. Pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unui monarh, a unei persoane influente, a unui superior. DEX '09 DEX '98 DNantonime: grație
- A cădea în dizgrație. DLRLC
-
etimologie:
- disgrazia DEX '09 DEX '98 DN
- disgrâce DEX '09 DEX '98 DN