dominare sf [At: C. PETRESCU, Î. I, 11 / Pl: ~nări / E: domina] 1 Ținere sub influență sau sub stăpânire. 2 Ascundere a sentimentelor Cf domina (2). 3 Întrecere a lucrurilor și a ființelor înconjurătoare prin înălțime. 4 Impunere prin număr, intensitate sau putere. 5 Impunere în fața adversarului (într-o întrecere sportivă).

DOMINARE, (rar) dominări, s. f. Acțiunea de a domina; stăpînire. Sfetnicii care-l ating, covîrșiți de dominarea lui mută și zdrobitoare, se tem și-l ocolesc. ARGHEZI, P. T. 18. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea. C. PETRESCU, Î. I 11.

DOMINARE s.f. Acțiunea de a (se) domina și rezultatul ei; dominație. [< domina].

dominare s. f., g.-d. art. dominării; pl. dominări

dominare s. f., g.-d. art. dominării; pl. dominări

dominare s. f., g.-d. art. dominării; pl. dominări

DOMINARE s. 1. v. autoritate. 2. v. predominare.

DOMINARE s. 1. autoritate, dominație, hegemonie, putere, stăpînire, supremație, (înv.) puternicie, stăpînie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~ până la...) 2. precumpănire, predominare, predominație, prevalare, (rar) prevalență. (~ unui element asupra altora.)