DRACILĂ, dracile, s. f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat adesea ca gard viu. (Berberis vulgaris). [Var.: (reg.) dracină s. f.] – Din sl. dračĭ, dracije „mărăcine”.

DRACILĂ ~e f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drați, dracije

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

BERBERIS L., BERBERIS, DRACILA, fam. Berberidaceae. Gen cu cca 280 specii, originare din Asia și America de S; arbuști înalți de 20-400 cm, cu ramuri de obicei spinoase. Frunze simple, alterne sau în fascicule, lucioase, căzătoare sau semi- persistente, care devin roșii-cărămizii toamna. Flori galbene, hermafrodite, complete (pe tip 6), dispuse în raceme sau capitule pe ramurile anului precedent. Fructe bace, roșii sau roșu-corai, de formă ovoidală (cca 12 mm lungime); se maturizează prin sept. și persistă pe plante pînă spre sfîrșitul sezonului de iarnă, prelungind astfel efectul decorativ.

DRACILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.

DRACILĂ s. v. holeră.