dricar¹ sm [At: I. BOTEZ, B. 36 / V: ~i / Pl: ~i / E: dric + -ar] 1 Fabricant de dricuri (8). 2 Negustor de dricuri (8). 3 Antreprenor de pompe funebre. 4 Proprietar al unui dric (8). 5 Vizitiu al unui dric (8). 6 Persoană care transportă mortul la groapă Si: cioclu.

dricar² sn [At: VAIDA / V: ~i / Pl: ~e / E: ns cf dricală] (Reg) Pilotă.

DRICAR, dricari, s. m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri; antreprenor de pompe funebre. Ciorile se strigau pe nume plutind în burnița dimineții ca niște petice furate de vînt din vitrina, unui dricar. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 88. 2. Cioclu care conduce sau însoțește dricul. La groapă cine te va petrece? Poate numai, dricarul... și vîntul rece. ISAC, O. 106.

DRICAR ~i m. înv. 1) Stăpân al unui dric. 2) Persoană care ducea morții la cimitir; cioclu. /dric + suf. ~ar

dricar m. proprietar de dricuri funebre.

dricár m. (d. dric). Munt. Patașcar, decorator de pompe funebre.

dricari² sn vz dricar²

dricari¹ sm vz dricar¹

dricar s. m., pl. dricari

dricar s. m., pl. dricari

dricar s. m., pl. dricari

DRICAR s. cioclu.

DRICAR s. cioclu.

dricár, dricaruri, dricare, s.n. (reg.) Plapumă umplută cu pene; dună: „Te-nvârte pângă hambar, / Că-ț aducem ș-on dricar” (Bilțiu, 2015: 216). – Cf. dricală „plapumă cu fulgi” (DER, MDA).

dricar, dricaruri, dricare, s.n. – (reg.) Plapumă umplută cu pene; dună. – Cf. dricală „plapumă cu fulgi” (< magh. derékaly) (DER, MDA).

dricar, -uri, s.n. – Plapumă umplută cu pene; dună. – Cf. dricală „plapumă cu fulgi” (< magh. derékaly).