DÂRLOAGĂ, dârloage, s. f. (Pop.) Cal slab, prăpădit și bătrân; mârțoagă, gloabă, dârdală. ◊ Expr. A fi (sau a se băga, a ajunge) slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală. [Var.: (rar) dârlog s. m.] – Et. nec.

DÂRLOAGĂ, dârloage, s. f. Cal slab, prăpădit și bătran; mârțoagă, gloabă, dârdală. ◊ Expr. A fi (sau se băga, a ajunge) slugă la dârloagă = a fi (sau a ajunge) sub conducerea unui om neînsemnat, nevrednic, nepriceput, a ajunge slugă la dârdală. [Var.: (rar) dârlog s. m.] – Et. nec.

DÂRLOAGĂ ~ge f. pop. Cal bătrân, slab și neputincios; mârțoagă; gloabă. [Sil. -loa-ga] /Orig. nec.

dârloagă f. l.mârțoagă de cal: slugă oloagă după dârloagă PANN; 2. fig. om de rând: am ajuns slugă la dârloagă. [V. dârlog].

târloagă¹ sf vz dârloagă

DÎRLOAGĂ, dîrloage, s. f. Cal slab, prăpădit și bătrîn; mîrțoagă, gloabă. Are o dîrloagă de cal care abia se mișcă. ◊ Expr. A fi (sau a se băga, a ajunge) slugă la dîrloagă = a fi (sau a ajunge) sub comanda, sub conducerea unui om nevrednic, nepriceput. Tănăsică era... păgubaș din sărăcia lui de slugă la dîrloagă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 52. Dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns slugă la dîrloagă, și acum, vrînd nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. – Variantă: (neobișnuit) dîrlog, dîrlogi (CAMILAR, N. II 455), s. m.

DÎRLOG¹ s. m. v. dîrloagă.

dîrloágă (oa dift.) f., pl. e (d. dîrlog, adică „anexă, ĭedec, adaus, nu stăpîn”). Iron. Persoană fără valoare. A ajunge slugă la dîrloagă, a ajunge slugă la slugă.

dârloagă (mârțoagă) (pop.) s. f., g.-d. art. dârloagei; pl. dârloage

dârloagă (cal) (pop.) s. f., g.-d. art. dârloagei; pl. dârloage

dârloagă (cal slab) s. f., g.-d. art. dârloagei; pl. dârloage

DÂRLOAGĂ s. v. gloabă, mârțoagă.

dîrloagă s. v. GLOABĂ. MÎRȚOAGĂ.

dârloágă, dârloage, s.f. 1. Mârțoagă. 2. Căruță veche și spartă. – Et. nec. (MDA); din dârlog „anexă, adaos” (Scriban, Șăineanu).

dârloagă, dârloage, s.f. – 1. Mârțoagă. 2. Căruță veche și spartă (Hotea, 2006). – Et. nec. (DEX, MDA); din dârlog „anexă, adaos” (Scriban, Șăineanu); probabil dintr-o formă onomatopeică (dârl, dârla), referitor la zgomotul produs de căruță (sensul 2), la fel ca și dârlai „cântec”.

dârloagă, -e, (dârlog), s.f. – Căruță veche și spartă (Hotea 2006). – Probabil formă onomatopeică, ref. la zgomotul produs de căruță (dârla).