EMOȚIONA, emoționez, vb. I. Tranz. A produce, a cauza, a provoca o emoție; a impresiona. ♦ Refl. A fi cuprins de o emoție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. émotionner.

emoționa [At: NEGULICI / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr émotionner] 1 vr A fi cuprins de emoție Si: a se tulbura (1). 2 vt A provoca o emoție Si: a impresiona, a mișca. corectat(ă)

*EMOȚIONA (-onez) I. vb. tr. A produce o emoțiune: aștept să mă emoționezi, aștept să mă farmeci VLAH.. II. vb. refl. A simți o emoțiune [fr.].

EMOȚIONA, emoționez, vb. I. Tranz. A produce, a cauza, a provoca o emoție. ♦ Refl. A fi cuprins de o emoție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. émotionner.

EMOȚIONA, emoționez, vb. I. Tranz. A produce (asupra cuiva), a provoca (cuiva) o emoție. Are o idee care îl emoționează și pe el. PAS, Z. I 122. ♦ Refl. A fi cuprins, stăpînit de o emoție. Caietele... și le întocmesc pe rînd... pe măsură ce învață să scrie și să se emoționeze de întîmplările vieții. BOGZA, C. O. 276. – Pronunțat: -ți-o-.

EMOȚIONA vb. I. tr. A provoca, a produce o emoție. ♦ refl. A fi cuprins de emoție. [Pron. -ți-o-. / < fr. émotionner].

EMOȚIONA vb. I. tr. a provoca o emoție. II. refl. a fi cuprins de emoție. (< fr. émotionner)

A EMOȚIONA ~ez tranz. A face să se emoționeze. /<fr. émotionner

A SE EMOȚIONA mă ~ez intranz. A fi cuprins de o emoție. 2) A ajunge în stare emotivă. /<fr. émotionner

emoționà v. a cauza emoțiuni.

*emoționéz v. tr. (fr. émotionner, d. émotion, emoțiune). Mișc. turbur sufletu, produc emoțiune.

emoționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. emoționez, 3 emoționează; conj. prez. 1 sg. să emoționez, 3 să emoționeze

emoționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 emoționează

emoționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. emoționez, 3 sg. și pl. emoționează

EMOȚIONA vb. 1. a impresiona, a înduioșa, a mișca, a tulbura, (fig.) a atinge, a pătrunde. (L-au ~ cele auzite.) 2. v. sensibiliza.)

EMOȚIONA vb. 1. a impresiona, a înduioșa, a mișca, a tulbura, (fig.) a atinge, a pătrunde. (L-au ~ cele auzite.) 2. a impresiona, a sensibiliza. (Arta îl ~ pe om.)

Impavidum ferient ruinae (lat. „Ruinele îl vor uimi fără să-l emoționeze”) – Horațiu a închinat mai multe ode oamenilor întreprinzători, celor care urmăresc cu nestrămutată credință o țintă, celor stăpîni pe convingerile lor și pe care nimic, nici nenorocirile, nici suferințele, nici insuccesele nu-i pot clinti. În admirație pentru curajul primului navigator, Horațiu l-a calificat (Vezi Ode I, 3) plămădit din aes triplex (din „triplu bronz”) expresie care a rămas pînă astăzi și servește spre a caracteriza temeritatea descoperitorilor și exploratorilor. Tot de la el a rămas vorba (din aceeași odă, versul 27): Audax Iapeti genus (îndrăznețul neam al lui Iapet) aplicată lui Prometeu, iar astăzi folosită pentru a desemna pe toți cutezătorii care dezvăluie tainele naturii. Și tot Horațiu a cîntat în Oda a III-a neclintita tărie a omului care, chiar dacă s-ar prăbuși cerul și lumea ar fi prefăcută în ruine, ar rămîne mai departe credincios idealului său, fără măcar ca acest dezastru să-l miște. Din această odă au fost desprinse și transformate în expresii două versuri: primul – Iustum et tenacem propositi virum... (Omul drept și tenace în ceea ce urmărește...) și al optulea: impavidum ferient ruinae, versul ce încheie elogiul făcut unui asemenea om, pe care „ruinele îl vor uimi, dar nu-l vor emoționa”. Expresia se folosește deci la adresa celor care nu se lasă doborîți de evenimente ș.a.m.d. (Vezi și Iustum et tenacem). LIT.