enorie sf [At: (a. 1543), ap. BOGDAN, GL. 55 / V: (îvr) in~, nore, norie / Pl: ~ii / E: ngr ἐνορία, vsl нориѥа] Parohie (1). corectat(ă)

ENORIE sf. ⛪ Cartierul ai cărui locuitori sînt supuși, în cele spirituale, conducerii unui preot: cununia se celebra la amiazi la biserica enoriei I. -GH. [ngr. ένορία].

ENORIE, enorii, s. f. Parohie. Cununia se celebra la amiazi la biserica enoriei. GHICA, S. 35. Convoiul... merge însoțit de întreg poporul enoriei. ȘEZ. XII 20. ◊ Preot de enorie = paroh. Știu prea bine că ei n-au pregătirea ce se cere unui preot de enorie. STĂNOIU, C. I. 12.

ENORIE ~i f. 1) Teritoriu în care își exercită atribuțiile un preot; parohie. 2) Totalitate a locuitorilor de pe un astfel de teritoriu. /<ngr. enoría

enorie f. 1. ocolul în care un preot își exercită funcțiunile; 2. locuitorii unei enorii. [Gr. mod.].

enoríe f. (ngr. enoria, parohie, d. vgr. en-órios, din ăuntru hotarelor, d. óros, hotar. V. afurisesc). Parohie, circumscripțiunea unuĭ preut. Locuitoriĭ uneĭ enoriĭ. – Vechĭ și norie (vsl. noriĭa).

inorie sf vz enorie

enorie s. f., art. enoria, g.-d. art. enoriei; pl. enorii, art. enoriile (desp. -ri-i-)

enorie s. f., art. enoria, g.-d. art. enoriei; pl. enorii, art. enoriile

enorie s.f., art. enoria, g.-d. art. enoriei; pl. enorii, art. enoriile

enorie (enorii), s. f. – Parohie. – Mr. enurie. Ngr. ἐνορία. Sec. XVIII (Gáldi 180). – Der. enoriaș, s. m. (persoană care ține de o parohie); enorit, s. m. (înv., enoriaș), din ngr. ἐνορίτης.

inorie v. enorie.

ENORIE s. v. parohie.

ENORIE s. (BIS.) parohie, (înv. și pop.) popor, (înv., prin Transilv.) materă.