episcop¹ sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 342 / V: (îvp) piscop, (pop) piscup, (îrg) ~cup, (reg) ip~, ipiscu smi, ipiscup, pris~ / A și: (îrg) ~cop / Pl: ~i / E: lat episcopus, ngr ἐπίσκοπος, vsl ѥпискоупъ] 1 (Înv) Inspector al unui district, oraș, al unei provincii Si: eparh. 2 Grad înalt în ierarhia bisericească creștină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului. 3 Persoană care are gradul de episcop (2) (și conduce o eparhie). corectat(ă)

EPISCOP sm. Prelat de rang înalt, al doilea după Mitropolit, însărcinat cu administrarea spirituală a unei eparhii, vlădică, pop. piscop: (🖼 1991):~ul în noria altui arhiereu să nu hirotonească, nici să facă liturghie PRV. -MB. [gr. έπίσχοπος].

EPISCOP¹, episcopi, s. m. Demnitar bisericesc care conduce o eparhie; vlădică. Odată slujind un episcop oarecare de hramul bisericii la Buna-vestire din Iași, părintele Duhu intră în biserică. CREANGĂ, A. 137.

EPISCOP ~i m. (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) 1) Slujitor al cultului cu grad inferior celui de mitropolit. 2) Conducător al unei eparhii. [Sil. e-pis-cop] /<ngr. episkopos, lat. episcopus

episcop m. prelat însărcinat cu conducerea unei eparhii. [Gr. mod.].

*epíscop, și -óp m. (ngr. Și vgr. epískopos, inspector, episcop; it. véscovo, fr. évêque; pol. biskup; germ. bischof. V. scop). Prelat care conduce o eparhie. – Vechĭ și -cup (acc. și cúp) și píscup. V. preut.

episcup sm vz episcop

femeie-episcop s. f. (la luterani) ◊ „În acest an [în Danemarca] a fost aleasă prima femeie episcop” ◊ Rev. 22 43/96 p. 16 //din femeie + episcop//

episcop² (persoană) (desp. -pis-cop) s. m., pl. episcopi

episcop¹ (persoană) s. m., pl. episcopi

episcop (persoană) s. m., pl. episcopi

episcop.

episcop (-pi), s. m. – Grad înalt în ierarhia bisericească, imediat inferior mitropolitului; persoană care are acest grad. De la începuturile organizării bisericii rom., a fost ales și confirmat de mitropolit, cu acceptul Domnului. – Mr. episcop. Ngr. ἐπίσϰοπος (Murnu 12). – Der. arhiepiscop, s. m., din ngr. ἀρχιεπίσϰοπος; episcopal (var. episcopesc), adj.; episcopie, s. f.

EPISCÓP¹ (< ngr.) s. m. Grad înalt al ierarhiei bisericești; arhiereu. Membru al clerului superior ales de Sf. Sinod și hirotonit să prezideze săvârșirea euharistiei, să supravegheze și să coordoneze Biserica locală sau eparhia. În Biserica primară, e. era instituit de către apostoli ca supraveghetor sau conducător spiritual al parohiilor din împrejurimile orașului. Autoritatea e. nu este de natură juridică, ci harismatică. În prezent, Biserica locală desemnează e. pe unul din preoții săi, dar pentru hirotonirea lui sunt invitați episcopii eparhiilor vecine. La ortodocși și la catolici, e. este celibatar; la ortodocși este membru al Comunității monahale.

EPISCOP s. (BIS.) (Transilv. și Ban.) pișpec, (înv.) vlădică.

EPISCOP s. (BIS.) (Transilv. și Ban.) pișpec, (înv.) vlădică.