erete sm [At: DEX / Pl: ~eți / E: nct] 1 Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus). 2 (Șls) Pasăre care face parte din genul ereților (1).

ERETE, HERETE, ‡ARETE DOS., ‡HĂREȚ BIBL. sm. 🐦 1 Pasăre mare, răpitoare, de coloare cenușie, cu pîntecele alb, picioarele galbene și ciocul negru; sboară repede și sgomotos, atacînd toate păsările și mamiferele mici; numită și „(he)erete- de-porumbei”, „uliu” sau „uliul-găinilor”, „hărău”, „cobăț”, „găinar”, „porumbar”, etc. (Astur palumbarius) (🖼 1997): el se repezea ca un erete și i-l smulgea din mînă I. -GH. ¶ 2 Pasăre răpitoare, cu spinarea albastră, capul cenușiu și cu o pată albicioasă pe ceafă, cu penele cele mari ale aripilor și ale cozii negre; sboară ca rîndunica, ținîndu-și aripile încovoiate ca o secere; se hrănește cu păsărele și e spaima rîndunelelor, din care cauză e numită și „eretele-rîndunelelor” (Falco subbuteo) ¶ 3 ~ -ROȘU, ~ -DE-SEARĂ = VÎNTUREE ¶ 4 ~ -DE- IARNĂ, ~ -PITIC = VINDEREU [probabil de aceeași origine cu HĂRĂȚ].

ERETE, ereți, s. m. Nume dat unor păsări răpitoare de zi: a) pasăre mare de culoare cenușie, cu pîntecele alburiu, cu ciocul scurt și încovoiat, care atacă păsările și unele mamifere mici (Astur palumbarius); uliu, hîrău; b) pasăre mijlocie cu spinarea albastră și capul cenușiu, avînd zborul asemănător cu al rîndunelei și hrănindu-se cu păsărele, mai ales cu rîndunele (Falco subbuteo). Balta își schimba numaidecît fața și o viață extraordinară pornea în jurul meu, din mîluri în ape și foltane de stuf, supravegheată atent de poliția aeriană a vulturilor și a ereților. SADOVEANU, V. F. 64. Deodată un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete Vine-n recunoaștere. TOPÎRCEANU, S. A. 64. Să lase codrii ereților. DELAVRANCEA, S. 171.

ERETE ~ți m. Pasăre sedentară răpitoare de talie medie, cu cioc scurt și coroiat, cu gheare lungi și aripi late; uliu. /Orig. nec.

erete m. 1. un fel de șoim care răpește păsărelele de câmp (Astur nisus); 2. joc de copii numit și deapuia-gaia. [Și arete, identic cu vechiu-rom. arete, berbece (lat. ARIETEM), nume metaforic dat acestei păsări (cf. berbecel, lupul-vrăbiilor)]. V. hărău.

eréte și heréte m. (var. din arete [pin aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.

herete sm vz erete

hirete sm vz erete

ierete sn vz erete

❍ULIGAIE, ULIGANIE sf. Olten. Trans. 🐦 – ERETE1 [uliu + g a i e; pentru formațiune, comp. ȘURLIGAIE].

ULIU sm. 🐦 1 = ERETE1: cînd dai cenușa afară în zile de sec, vine ~ la găini (GOR.); Tătarii... s’au și slobozit să-i ia în unghii, ca niște uli, pre acei puțini Cazaci (NEC.); numit și „uliul-găinilor” sau „uliu-de-porumbei” ¶ 2 ULIU-ÎNCĂLȚAT, pasăre călătoare de coloare albă-gălbuie, cenușie sau roșcată, cu aripile lungi, care-i acopere coada aproape în întregime, cu picioarele împodobite cu pene; trăește în nordul Europei și al Asiei și petrece adesea iarna prin părțile noastre; numită și „șorecar-încălțat” sau „șorecar-de-iarnă” (Archibuteo lagopus) (🖼 5157) ¶ 3 ULIU-MIC, ULIUL-PĂSĂRILOR = COROIU ¶ 4 ULIUL-ȘOPÎRLELOR = ȘORECAR1 ¶ 5 ULIU-DE-TRESTIE, pasăre răpitoare de 0m.,50 pînă la 0m.,58 lungime, cu penele brune-roșcate; trăește în locurile umede, băltoase, vînînd păsări de apă, pești, broaște, insecte sau mici mamifere; face mari pagube, căci distruge ouăle și mănîncă puii păsărilor de baltă; își face cuibul printre trestii; numit și „șorecar-de-baltă” (Circus aeruginosus) (🖼 5158) ¶ 6 ULIU- VÎNĂT, pasăre călătoare, de 45-50 de cm., de coloare cenușie pe spinare și albă pe pîntece; e o răpitoare îndrăzneață și șireată care se hrănește cu șoareci, păsări, broaște, șopîrle și insecte; își face cuibul pe lîngă baltă, prin stuf sau trestii; trăește într’o mare parte a Europei, în Asia centrală și în Africa meridională; sosește la noi primăvara și pleacă toamna; numită și „șorecar-alb” (Circus cyaneus) [ung. öl(y)ü].

herete m. V. erete.

haréte, V. erete.

heréte, V. erete.

erete s. m., art. eretele; pl. ereți corectat(ă)

erete s. m., pl. ereți

erete s. m., pl. ereți

erete, -ți.

erete (ereți), s. m. – Pasăre răpitoare asemănătoare cu uliul (Falco subbuteo). – Var. harete, (înv.) hăreț, herete, harete, hereu, hărău. Probabil de la arete „berbec de prăsilă”, datorită modului său de a se repezi să împungă (Scriban). Mai puțin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 488, din gr. ἱεράϰιος, prin intermediul unei var. ionice *ἱερήϰιος (după Pascu, Suf., 39, din ngr. γεράϰι, cf. mr. g’iraz. După DAR, din mag. harács „varietate de vultur”).

ERÉTE s. m. Gen de păsări răpitoare de zi (falconiforme), migratoare, cu corpul zvelt, robust, ciocul scurt, foarte curbat și un disc de pene pe părțile laterale (ale capului (Circus). În România sunt oaspeți de vară e. alb (C. macrourus, 46 cm), e. de stuf (C. aeruginosus, 48-56 cm), e. sur (C. pygargus, 44 cm); apare și o specie de pasaj, e. vânăt (C. cyaneus, 45-60 cm).

erete, ereți s. m. polițist.

ERETE s. (ORNIT.) 1. (Circus) (reg.) gaie, (Olt. și Transilv.) uligaie. 2. v. uliu. 3. (Astur palumbarius) uliu, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (Falco subbuteo subbuteo) (reg.) șoim de vară, șoimul ciocârliilor, șoimul rândunelelor.

ERETE s. (ORNIT.) 1. (Circus) (reg.) gaie, (Olt. și Transilv.) uligaie. 2. (Accipiter) uliu, (reg.) gaie, hîrău. 3. (Astur palumbarius) uliu, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (Falco subbuteo subbuteo) (reg.) șoim de vară, șoimul ciocîrliilor, șoimul rîndunelelor.