ERUDIȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiune s. f.] – Din fr. érudition, lat. eruditio.

erudiție sf [At: HELIADE, O. II, 408 / V: (înv) ~iciune, ~ițiune / E: fr érudition, lat eruditio, -onis] 1 Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe. 2 Cultură vastă.

ERUDIȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiune s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.

ERUDIȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) științe; cultură vastă. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. – Variantă: (învechit) erudițiune (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.

ERUDIȚIE s.f. Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe (dobîndită mai ales prin lecturi); cultură vastă. [Gen. -iei, var. erudițiune s.f. / cf. fr. érudition, lat. eruditio].

ERUDIȚIE s. f. cunoaștere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. (< fr. érudition, lat. eruditio)

ERUDIȚIE f. Cunoaștere profundă și temeinică a uneia și a mai multor științe; cultură vastă și temeinică.[G.-D. erudiției] /<fr. érudition, lat. eruditio, ~onis

erudiciune sf vz erudiție

erudițiune sf vz erudiție

*ERUDIȚIUNE, ERUDIȚIE sf. Știință adîncă, cunoștințe întinse cu privire la limbile vechi, la originile popoarelor, la inscripții și medalii, într’un cuvînt la toate documentele și materialele ajutătoare istoriei: gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl NEGR. [fr.].

ERUDIȚIUNE s.f. v. erudiție.

erudiți(un)e f. cunoștința aprofundată a literaturei, a limbilor, a istoriei.

*erudițiúne f. (lat. eruditio). Știință, învățătură adîncă. – Și -íție.

erudiție (desp. -ți-e) s. f., art. erudiția (desp. -ți-a), g.-d. erudiții, art. erudiției

erudiție (-ți-e) s. f., art. erudiția (-ți-a), g.-d. erudiții, art. erudiției

erudiție s. f. (sil. -ți-e), art. erudiția (sil. -ți-a), g.-d. erudiții, art. erudiției

erudiție

ERUDIȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlâc. (E uimit de ~ lui.)

ERUDIȚIE s. știință, (fam., adesea ir.) savantlîc. (E uimit de ~ lui.)

ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.

Erudiție ≠ ignoranță