etajeră sf [At: AR (1846) / V: (înv) ~ageră / Pl: ~re / E: fr étagère] 1 Mobilă formată dintr-unul sau mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază cărți sau diverse obiecte. 2 Poliță fixată orizontal pe perete care servește la susținerea unor obiecte. 3 (Teh) Dispozitiv la aparatul de proiecție, care permite remedierea decadrajelor survenite în timpul funcționării. corectat(ă)

*ETAJERĂ (pl. -re) sf. Mobilă compusă din tăblițe sau rafturi suprapuse (🖼 2001): într’un colț o ~ cu cărți, la mijloc o masă ovală VLAH. [fr.].

ETAJERĂ, etajere, s. f. Mobilă (uneori fixată în perete) formată din unul sau mai multe rafturi suprapuse, pe care se așază de obicei cărți; poliță pentru așezat diferite obiecte. Era în perete o etajeră cu cărți. PAS, Z. I 68. Începu să se plimbe prin odaie, privind în neștire la lucrurile grămădite pe etajere. SADOVEANU, M. 112. [Seara, cearșafurile] se fac pachețele frumoase pe etajera dormitorului, pentru ca la inspecție să fie găsite curate. SAHIA, N. 114.

ETAJERĂ s.f. Mobilă compusă din mai multe rafturi care se suprapun și pe care se țin mai ales cărți. [< fr. étagère].

ETAJERĂ s. f. mobilă compusă din mai multe rafturi care se suprapune și pe care se țin mai ales cărți. (< fr. étagère)

ETAJERĂ ~e f. Mobilă constând din rafturi etajate pe care se așază în special cărți. /<fr. étagere

etajeră f. mobilă garnisită cu tăblițe suprapuse.

*etajéră f., pl. e (fr. étagère). Mobilă compusă din maĭ multe polițe și întrebuințată la ținut cărțĭ, pahare și alte lucrurĭ micĭ.

etageră sf vz etajeră

etajeră s. f., g.-d. art. etajerei; pl. etajere

etajeră s. f., g.-d. art. etajerei; pl. etajere

etajeră s. f., g.-d. art. etajerei; pl. etajere

etajeră, -re.

ETAJERĂ s. poliță, (reg.) policer. (~ pentru cărți.)

ETAJERĂ s. poliță, (reg.) policer. (~ pentru cărți.)