exilat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exila] 1-4 Exilare (1-4).

exilat², ~ă [At: HELIADE, O. I, 320 / V: (înv) esi~, ezi-, (îvr) esiliat / P: eg-zi~ / Pl: ~ați, ~e / E: exila] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost condamnată la exil sau se află în exil (1) Si: deportat, expulzat, surghiunit, (înv) desțărat. 3-4 smf, a (Persoană) care a părăsit de bunăvoie țara sau localiatea de origine (de teama persecuției) Si: emigrat, expatriat. 5 a (Fig; rar) Izolat².

*EXILAT I. adj. p. EXILA. II. sm. Cel ce trăește în exil, surghiunit.

EXILAT, -Ă, exilați, -te, adj. 1. Pedepsit cu exilul, izgonit din țara sa, surghiunit. Se simt ca exilați în orașul lor, străini lîngă căminul lor. EMINESCU, N. 84. ◊ (Substantivat) Călătorul se întoarce, pe cînd exilatul are puțină nădejde. SADOVEANU, Z. C. 96. Recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. 2. Retras, izolat. De bunăvoia lor trăiau exilați la vreun sat, spre a se iubi departe de zgomotul lumei. EMINESCU, N. 83.

EXILAT, -Ă adj., s.m. și f. Condamnat la exil; surghiunit. ♦ (Fig.) Retras, izolat. [< exila].

EXILAT, -Ă adj., s. m. f. 1. condamnat la exil; aflat în exil. 2. (fig.) retras, izolat. (< exila)

EXILAT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este pedepsit cu exil sau este plecat de bunăvoie din țara sa. /v. a exila

exilat m. cel ce trăiește în exil.

*exilát, -ă adj. și s. Care e în exil. – Ob. egz- (după fr.).

esiliat, ~ă a vz exilat²

ezilat, ~ă a vz exilat²

EXILAT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.

EXILAT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.