expozeu sn [At: REBREANU, R. II, 23 / Pl: ~uri / E: fr exposé] Expunere sistematică și amănunțită a unor fapte, întâmplări etc. Si: dare de seamă, raport.

EXPOZEU, expozeuri, s. n. Prezentare dezvoltată și sistematică a unor fapte, a unei situații etc.; expunere, dare de seamă. Să faci un expozeu complet al stării în care se găsește armata. CAMIL PETRESCU, T. II 432. Herdelea, ca să scape de vorbăria lui, se scuză că trebuie să meargă acasă, că vine de pe drum, dar tînărul Mendelson îl întovărăși pînă în fața porții și nu-l slăbi pînă nu-și termină expozeul. REBREANU, R. II 23.

EXPOZEU s.n. Expunere detaliată și sistematică a unei situații, a unor fapte etc.; dare de seamă, expunere. [< fr. exposé].

EXPOZEU s. n. expunere detaliată și sistematică a unei situații, a unor fapte etc.; dare de seamă. (< fr. exposé)

EXPOZEU ~ri n. Expunere amănunțită și sistematică a unor fapte, situații sau idei. /<fr. exposé

expozeu s. n., art. expozeul; pl. expozeuri

expozeu s. n., art. expozeul; pl. expozeuri

expozeu s. n., art. expozeul; pl. expozeuri

EXPOZEU (< fr. exposé < vb. exposer, a spune < lat. expositio, expunere) Termen retoric, prin care se desemnează expunerea, de către orator, sub o formă clară, concisă, a faptelor, în vederea unei temeinice argumentări.

EXPOZEU s. v. expunere.

EXPOZEU s. expunere. (~ a fost urmărit cu interes.)