extracție sf [At: HELIADE, A. 81/2 / V: (rar) ~iune, (înv) est~, (îvr) estracțiune / Pl: ~ii / E: fr extraction] 1-8 Extragere (1-8). 9 (Liv) Origine, proveniență (mai ales socială).

EXTRACȚIE, extracții, s. f. 1. Extragere. Extracția și prelucrarea minereurilor. ▭ Datorită ajutorului sovietic țara noastră a putut să creeze ramuri industriale noi, producînd astăzi utilaje complicate pentru extracția și prelucrarea petrolului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2871. ♦ Scoatere a unei măsele sau a unui dinte. 2. (Franțuzism) Origine, proveniență. (Atestat în forma estracție) De la gîndul de a stîrpi cuvintele de estracție străină, am agiuns a schimba tot glosarul ( = vocabularul). RUSSO, S. 69. – Variantă: (învechit) estracție s. f.

EXTRACȚIE s.f. 1. Scoatere afară, extragere; (spec.) scoaterea unui dinte, a unei măsele. 2. (Rar) Origine, proveniență. [Gen. -iei, var. extracțiune s.f. / < fr. extraction, lat. extractio].

EXTRACȚIE s. f. 1. extragere; scoatere a unui dinte, a unei măsele. 2. (chim.) separare a unui component dintr-un amestec. 3. origine, proveniență. (< fr. extraction, lat. extractio)

EXTRACȚIE ~i f. 1) Proces, operație de extragere (a minereurilor). 2) chim. Operație de separare a unui component dintr-un amestec. 3) Extragere a unui dinte sau a unui corp străin din organism. [G.-D. extracției; Sil. ex-trac-ți-e] /<fr. extraction

estracție sf vz extracție

estracțiune sf vz extracție

extracțiune sf vz extracție

*EXTRACȚIUNE, EXTRACȚIE sf. 1 Faptul de a extrage, scoatere: ~a unei măsele; ~a sării, metalelor ¶ 2 Origine, obîrșie: e de o joasă ~ [fr.].

EXTRACȚIUNE s.f. v. extracție.

foraj-extracție s. n. (ind.) Foraj combinat cu extracție ◊ „La schela țicleni, din cadrul Trustului de foraj-extracție Tg. Jiu [...]” Sc. 28 VIII 66 p. 1 (din foraj + extracție)

extracți(un)e f. 1. acțiunea de a extrage: extracțiunea huilei; 2. fig. origină: de obscură extracțiune.

*extracțiúne f. (lat. ex-tráctio, -ónis. V. tracțiune). Acțiunea de a extrage. Aritm. Operațiune p. găsirea rădăciniĭ unuĭ număr. – Și -ácție.

extracție (desp. -ți-e) s. f., art. extracția (desp. -ți-a), g.-d. art. extracției; pl. extracții, art. extracțiile (desp. -ți-i-)

extracție (-ți-e) s. f., art. extracția (-ți-a), g.-d. art. extracției; pl. extracții, art. extracțiile (-ți-i-)

extracție s. f. (sil. -ți-e), art. extracția (sil. -ți-a), g.-d. art. extracției; pl. extracții, art. extracțiile (sil. -ți-i-)

extracție

EXTRÁCȚIE (< fr., germ.) s. f. 1. Operație de aducere la suprafață a minereului, a materialelor și a personalului prin puțurile unei mine, realizată cu ajutorul unor instalații și mașini speciale de ridicat. ◊ E. bietajată (realizată prin două puțuri, fiecare asigurând transportul pe jumătate din adâncimea minei). Instalație de e. = ansamblu de construcții, utilaje și echipament care servește la transportul materialului excavat în subteran, al utilajelor destinate operațiilor miniere și al personalului între diferite orizonturi ale minei și suprafață. Mașină de e. = mașină de ridicat care pune în mișcare vasele de extracție (colivii, skipuri etc.), destinate transportului între interiorul minei și suprafață. 3. (CHIM.) Operație de separare a unuia sau a mai multor fluide (ex. țiței, gaze naturale) din zăcăminte. 4. (FIZ.) Energie de e. = energie necesară pentru scoaterea unui electron dintr-un metal; lucru mecanic de extracție. 5. (MED.) Îndepărtare a unui corp străin pătruns în organism (ex. o schijă). Se mai folosește și în sensul de extirpare (ex. e. unui dinte).

EXTRACȚIE s. v. naștere, obârșie, origine, proveniență.

EXTRACȚIE s. extragere, scoatere. (~ unui dinte.)

EXTRACȚIE s. extragere, scoatere. (~ unui dinte.)

extracție s. v. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PROVENIENȚĂ.