extragere sf [At: ASACHI, E. I, 73/3 / V: (înv) est~ / Pl: ~ri / E: extrage] 1 (Mat) Transformare a unei fracții supraunitare într-o fracție mixtă sau număr întreg Si: extracție (1). 2 (Mat) Determinare prin calcul a rădăcinii unui număr Si: extracție (2), radical. 3 Separare a unei substanțe dintr-un compus Si: extracție (3), extras¹ (1). 4 (D. noțiuni abstracte) Scoatere, degajare a unor idei, a unor concluzii dintr-un ansamblu de fapte Si: extracție (4), extras¹ (2). 5 Scoatere, tragere afară a ceva dintr-un loc unde s-a format sau a fost introdus Si: extracție (5), extras¹ (3). 6 Transcriere de fragmente dintr-un text Si: extracție (6), extras¹ (4), (îvr) extrăsătură (1). 7 (D. minerale, țiței etc.) Scoatere din pământ Si: exploatare, extracție (7), extras¹ (5). 8 Operație chirurgicală de înlăturare a unui corp străin, a unui organ bolnav etc. Si: extracție (8), extras¹ (6).

EXTRAGERE, extrageri, s. f. Acțiunea de a extrage și rezultatul ei. Extragere de rădăcină pătrată. ▭ Extragerea sării se făcea mai ales cu sclavii. IST. R.P.R. 47.

EXTRAGERE s.f. Acțiunea de a extrage și rezultatul ei; extracție. [< extrage].

estragere sf vz extragere

extragere s. f., g.-d. art. extragerii; pl. extrageri

extragere s. f., g.-d. art. extragerii; pl. extrageri

extragere s. f. → tragere

EXTRAGERE s. 1. v. extracție. 2. scoatere, (pop.) tragere. (~ glonțului prin operație.) 3. exploatare, scoatere. (~ țițeiului.)

EXTRAGERE s. 1. extracție, scoatere. (~ unui dinte.) 2. scoatere, (pop.) tragere. (~ glonțului prin operație.) 3. exploatare, scoatere. (~ țițeiului.)