eșarfă [At: ASACHI, I. 399/₂₂ / V: ~rpă, (înv) eșarf (Pl: ~uri) sn, șarpă, șarf (Pl: ~uri) sn, (reg) șarfă / Pl: ~fe / E: fr écharpe] 1 (Adesea urmat de diverse determinări calificative) Bandă lată de țesătură purtată peste piept sau în jurul taliei, ca însemn al unei funcții sau demnități. 2 (Med) Bandaj purtat în jurul gâtului, care susține o mână fracturată. 3 Fâșie de mătase sau lână purtată de femei în jurul gâtului sau pe umeri. 4 (Pex) Fular. 5 (Îvr; îf șarpă) Geantă mică. 6 (Mil; îf ~rpă; șîla în eșarpă) Direcție de tragere oblică față de front și care străbate în diagonală poziția inamică. corectat(ă)

EȘARFĂ, eșarfe, s. f. 1. Fîșie de stofă, lînă sau mătase care se înfășoară în jurul gîtului (v. șal, fular); bandă de stofă sau de mătase purtată de femei ca podoabă. Toată lumina soarelui năvăli, învăluind-o în irizații tremurătoare, ca o eșarfă. C. PETRESCU, Î. II 62. 2. Fîșie de stofă sau de mătase, purtată în diagonală pe piept (uneori și ca un brîu), drept semn al unei funcții sau al unei demnități. Magheru călare, încins cu eșarfa, îi trece în revistă, concentrat, grav. CAMIL PETRESCU, O. II 189. – Variantă: eșarpă (PERPESSICIUS, S. 29, ANGHEL, PR. 167) s. f.

EȘARFĂ s.f. 1. Șal, fular, bandă de mătase, de stofă care este purtată de femei ca podoabă. 2. Fîșie, bandă care se poartă peste piept sau peste mijloc ca semn al unei demnități, al unei funcții etc. 3. Bandă de stofă care se poartă pe după gît pentru susținerea antebrațului. [< fr. écharpe].

EȘARFĂ s. f. 1. șal, fular de mătase, de lână care este purtat de femei ca podoabă. 2. fâșie, bandă care se poartă peste piept sau peste mijloc ca semn al unei demnități, al unei funcții. 3. bandă de stofă care se poartă pe după gât pentru susținerea antebrațului. (< fr. écharpe)

EȘARFĂ ~e f. 1) Fâșie dintr-o țesătură fină, purtată ca podoabă la gât sau pe umeri, mai ales, de femei. 2) Bandă de mătase sau de stofă care se poartă pe piept în diagonală ca semn al unei demnități sau funcții. 3 ) Bandă purtată pe după gât pentu a imobiliza o mână bandajată. [G.-D. eșarfei] /<fr. écharpe

eșarf sf vz eșarfă

eșarpă sf vz eșarfă

șarf sn vz eșarfă

șarfă sf vz eșarfă

șarpă sf vz eșarfă

eșarpă f. 1. fășie lată de stofă: eșarpă de primar; 2. podoabă ce poartă femeile; 3. fășie petrecută după gât spre a sprijini un braț bolnav (= fr. écharpe).

*eșárpă f., pl. e (fr. écharpe, care însemna la început „pungă atîrnată de gît”, d. vgerm. skerpa; ngerm. scherbe, eșarpă, e luat înapoĭ de pe fr. V. și hîrb). Fîșie, bandă de stofă, cordon care se poartă de la umăr spre șold saŭ ca cingătoare ca semn distinctiv: eșarpă de primar. Fîșie care susține un braț rănit. – Și eșarfă (rus. šarf).

eșarfă (batic) s. f., g.-d. art. eșarfei; pl. eșarfe

eșarfă (batic) s. f., g.-d. art. eșarfei; pl. eșarfe

eșarfă (fâșie de mătase, de lână etc.) s. f., g.-d. art. eșarfei; pl. eșarfe

eșarfă

șarf (-furi), s. n. – Eșarfă, fular; lovitură cu dosul palmei. Fr. écharfe, prin intermediul pol. szarfa, rus. šarf (Cihac, II, 386; Sanzewitsch 210).

EȘARFĂ s. v. lentă.

EȘARFĂ s. lentă. (~ la înaltele decorații.)