fânărie sf [At: (a. 1822) URICARIUL XI, 342 / Pl: ~ii / E: fân + -ărie] (Pop) 1 Fâneață. 2 Loc unde se clădesc căpițele de fân. 3 (Pex) Totalitatea căpițelor de fân de pe un loc. 4 Șură¹ În care se păstrează fânul. 5 Pod al unui grajd unde se depozitează fânul (pentru a facilita hrănirea animalelor pe timp de iarnă).

FÂNĂRIE ~i f. 1) v. FÂNEAȚĂ. 2) Loc unde se păstrează fânul; depozit de fân. [Sil. -nea-ță] /fân + suf. ~ărie

fânărie f. șură de fân.

FÎNĂRIE sf. 🚜 Locul de lîngă casă unde sînt clădite clăile de fîn: fînăria era vraiște, așa că toate vitele din sat se hrăneau iarna din clăile lor D. -ZAMF..

FÎNĂRIE, finării, s. f. 1. Fînaț; locul unde se fac clăile sau căpițele. Un foc de paie într-o fînărie... trece din căpiță în căpiță. D. ZAMFIRESCU, R. 219. 2. Șură, magazie unde se păstrează fînul. Isprăvise cu cercetarea grajdurilor și a fînăriei. GALACTION, O. I 178.

fînăríe f. Mare cantitate de fîn. Locu unde se păstrează fînu.

fânărie (pop.) s. f., art. fânăria, g.-d. art. fânăriei; pl. fânării, art. fânăriile (desp. -ri-i-)

fânărie (pop.) s. f., art. fânăria, g.-d. art. fânăriei; pl. fânării, art. fânăriile

fânărie s. f., art. fânăria, g.-d. art. fânăriei; pl. fânării, art. fânăriile