FA² interj. Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fă interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

fa² i vz fă

FA² interj. v. fă.

FA¹ interj. v. fă.

FA² interj. pop. (se folosește ca adresare către o persoană de sex feminin). /Din fa[tă]

1) fa interj. (din fată, cum se vede din vechĭu fa-sa, fata sa). Fam. Vorbă pin care strigĭ o fată saŭ o femeĭe egală saŭ inferioară ție (une-orĭ și cu dispreț): Stăĭ, fa! Fa Ioano! Fa nebuno! – În vest și fă. În Munt. vest fă p. femeĭ și fe p. fete. V. măĭ, bĭa.

FĂ interj. v. fa.

fă i [At: PANN, P. V. I, 23/24 / V: fa, făi, fe, fou / E: fa(tă), influențat de mă] 1 (Pfm) Termen de adresare pentru o persoană de sex feminin. 2 (Pop; rar) Termen de adresare pentru un animal de casă de sex feminin.

făi i vz fă

fe i vz fă

fou i vz fă

FĂ¹! ❍FA! interj. pop. Strigătul cu care se chiamă o femeie sau o fată, corespunzător lui mă! cu care se chiamă bărbații.

FĂ interj. (Pop.) Termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin. [Var.: fa interj.] – Scurtat din fa[tă] și influențat de mă.

FĂ interj. (Și în forma fa; popular) Termen cu care cineva se adresează unei persoane de sex feminin. Fa, Oană, ție ți-e lene. Oana: Ba. DELAVRANCEA, A. 7. Și unde le duci? – Ia auzi, unde le duc! acasă, fă, ție și copiilor. ISPIRESCU, L. 268. Vidro fa, nevastă rea! ALECSANDRI, P. P. 100. – Variantă: fa interj.

fă! int. strigătul când chemăm o femeie sau o fată. [Scurtat din fată].

2) fă interj. V. fa 1.

fe interj. V. fa 1.

fa¹ interj.

fa²/fă (pop.) interj.

fa/fă interj.

!fă (pop.) interj.

fă v. fa¹

fă v. fa

fă interj. – Formulă generică de adresare pentru femei; fato, femeie. – Var. fa, făi. Origine incertă. După Pușcariu 588, Tiktin, REW 3273, DAR și Scriban, ar fi abreviere de la fată, prin analogie cu mă. Pare mai probabilă der. de la fie, dialectal fiiă, cf. forma înv. fă-sa „fie-sa” citată de Scriban. Iordan, BF, VII, 254, propune drept etimon foemina, care pare mai puțin probabilă. Cuvînt cunoscut în Munt., Mold. și Bucov. (ALR, I, 199); în Mold. mai ales fa. Curent la țară, se consideră vulgarism în limba literară.

FAH-SIEN (FS-HIEN) (sec. 4-5), călugăr budist chinez. A străbătut partea de S a deșertului Gobi și India (399). A petrecut câțiva ani (c. 405-c. 411) la curtea regelui Chandragupta II. Relatare asupra locurilor vizitate.

fa! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin

fă! interj. (pop.) termen cu care cineva se adresează la țară unei persoane de sex feminin