FAIMĂ s. f. Renume, reputație (bună sau rea) de care se bucură cineva ori ceva. ♦ (Rar) Veste neașteptată, surprinzătoare; zvon. – Din lat. fama (după defăima).

faimă sf [At: MARCOVICI, C. 75 / V: (înv) famă / Pl: ~me / E: ml fama după defăima] 1 (Asr) Veste (neașteptată). 2 (Asr) Zvon. 3 Apreciere elogioasă a publicului față de cineva sau ceva Si: celebritate (1), renume, (îvp) fală (2). 4 Reputație.

*FAIMĂ (pl. -me) sf. Veste, renume, reputație: tot apusul și răsăritul se umplu de faima acestei biruințe ISP. [lat. fama, refăcut după defăima].

FAIMĂ, faime, s. f. Renume, reputație (bună sau rea) de care se bucură cineva sau ceva. ♦ (Rar) Veste neașteptată, surprinzătoare; zvon. – Din lat. fama (după defăima).

FAIMĂ, faime, s. f. Renume, reputație. Două lucruri sînt prețioase în Munții Apuseni și le-au făcut faima: oamenii și aurul. BOGZA, Ț. 9. Scamatorul își vedea faima atîtor zeci de ani – înjosită pentru totdeauna. SAHIA, N. 69. ♦ (Rar) Veste neașteptată, de mirare; zvon. În sat să lățise faima, că zmeul a furat pe fata văduvei. RETEGANUL, P. V 24. Se împrăștie faima venirei lui. EMINESCU, N. 27.

FAIMĂ s.f. Renume, reputație. ♦ Veste, răsunet. [< lat. fama, după defăima].

FAIMĂ s. f. renume, reputație. (< lat. fama)

FAIMĂ ~e f. 1) Apreciere publică înaltă a unei persoane sau a unui lucru pentru calitățile deosebite; renume; slavă; reputație; popularitate. 2) Opinie publică (favorabilă sau defavorabilă); reputație. 3) rar Veste surprinzătoare; știre falsă; zvon. [G.-D. faimei] /<lat. fama

faimă f. veste, renume: cu a gândirilor lui faimă EM. [Lat. FAMA].

*fáĭmă f., pl. e (lat. fâma [d. fâri, a vorbi], cu aĭ din defaĭm). Veste, renume: ĭ-a mers faĭma în lume.

famă sf vz faimă

faimă (desp. fai-) s. f., g.-d. art. faimei

!faimă (fai-) s. f., g.-d. art. faimei

faimă s. f. (sil. fai-), g.-d. art. faimei; pl. faime

faimă s. f. – Reputație, renume, celebritate. – Var. (înv.) famă. Lat. fama, dar der. directă pare incertă; este mai curînd cuvînt neol., format din latină pe baza modelului lui defăima (Candrea, Rom., XXXI, 308; Tiktin; Pușcariu 495; DAR; REW 3246). Sec. XIX. – Der. faimos, adj. (renumit, celebru).

FAIMĂ s. 1. v. celebritate. 2. notorietate, prestigiu, renume, reputație, vază, (înv.) vâlvă. (Un medic de ~.) 3. v. popularitate. 4. v. veste. 5. v. reputație.

FAIMĂ s. 1. celebritate, glorie, prestigiu, renume, reputație, (fig.) strălucire. (Și-a cîștigat o ~ fără precedent.) 2. notorietate, prestigiu, renume, reputație, vază, (înv.) vîlvă. (Un medic de ~.) 3. popularitate, renume, reputație, (înv.) poporalitate, (fig.) priză. (Se bucură de oarecare ~.) 4. renume, veste, (pop.) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.) 5. nume, renume, reputație. (Se bucură de ~ rea.)

(Faimă de) Erostrat – Erostrat e numele unui grec obscur din Efes (oraș elin situat în Asia Mică), ambițios peste măsură, care ținea neapărat să ajungă celebru și numele lui să fie transmis posterității. Nefiind însă capabil să-și cîștige această reputație printr-o descoperire, o cucerire, o capodoperă sau altă lucrare remarcabilă, a dat foc templului Dianei (în grecește: Artemisa) din Efes, una dintre cele șapte minuni ale lumii. Fapta a fost săvîrșită în anul 356 î.e.n. Deși efesienii au emis un decret prin care se interzicea, sub pedeapsa cu moartea, de a i se rosti numele, Erostrat n-a fost totuși uitat; ba dimpotrivă, acest nume a devenit un epitet aplicat oamenilor care, în goană după glorie, sînt în stare de orice, chiar de crime, spre a-și potoli setea de celebritate. IST.