FARAFASTÂC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fason. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”.

farafastâc sn [At: NEGRUZZI, S. I, 260 / V: fala~, ~tic / Pl: ~uri / E: ns cf ngr φαραφάς „fanfaron”] (Fam; prt; mpl) 1-2 Podoabă sau ornament inutil. 3 Moft.

FARAFASTÂC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fasoane. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”.

FARAFASTÂC ~uri n. Podoabă lipsită de orice valoare; fleac. 2) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; moft; capriciu; toană; maraz; marafet; naz. /cf. ngr. farafás

falafastâc sn vz farafastâc

farafastic sn vz farafastâc

FARAFASTÎC, farafastîcuri, s. n. (Învechit și familiar; mai ales la pl.) 1. Ornamente fără valoare, zorzoane, nimicuri, fleacuri. De aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atîte farafastîcuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. NEGRUZZI, S. I 260. 2. Mofturi, fasoane. Ceaurescu, plictisit de ceea ce socoate el că sînt farafastîcuri, își ciupește mereu barba, disprețuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 295. Cucoană Gahiță, m-am săturat... de toate farafastîcurile d-tale. ALECSANDRI, T. 1016.

farafastic n. Mold. 1. pl. mofturi: m’am săturat de toate farafasticurile d’tale AL.; 2. pl. dichisuri femeiești; 3. Tr. horbote. [Origină necunoscută].

falafastîc, și (maĭ des) farafastîc n., pl. urĭ (turc. pop. falan fystyk, lit. filan fystyk, asta și aceĭa). Pl. Mofturĭ, alintăturĭ: ĭa nu maĭ umblațĭ cu farafastîcurĭ și plecați odată! Zorzoane, fleacurĭ: rochie cu farafastîcurĭ. – Forma fala- în rev. I. Crg. 2, 134, și Ion Adam în ziaru Minerva, 26 Apr. 1911, 4, 5.

farafastîc, V. falafastîc.

farafastâc (fam.) s. n., pl. farafastâcuri

farafastâc (fam.) s. n., pl. farafastâcuri

farafastâc s. n., pl. farafastâcuri

farafastîc (farafastîcuri), s. n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Moft, capriciu, fasoane. Tc. falan-fistik (Iogu, GS, IV, 384), probabil încrucișat cu ngr. φαραφᾶς „fanfaron” (Cihac, II, 576; DAR), sau cu vreo intenție expresivă (cf. Iordan, BF, II, 189).

farafastâc, farafastâcuri s. n. (peior., de obicei la pl.) 1. podoabă sau ornament fără valoare 2. capriciu, moft

FARAFASTÂC s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

FARAFASTÂCURI s. pl. v. zorzoane.

farafastîc s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

farafastîcuri s. pl. v. ZORZOANE.