FATALITATE, fatalități, s. f. 1. Forță supranaturală, voință divină care determină în mod prestabilit și implacabil mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum. ♦ Ceea ce este de neînlăturat, inevitabil. 2. Concurs de împrejurări nefericite (care nu poate fi evitat). – Din fr. fatalité, lat. fatalitas, -atis.

fatalitate sf [At: BĂLCESCU, M. V. 4 / Pl: ~tăți / E: fr fatalité, lat fatalitas, -atis] 1 Forță supranaturală care determină în mod prestabilit și inevitabil cursul lucrurilor Si: destin, soartă, (liv) fatum. 2 Ceea ce e inevitabil. 3 Concurs nefericit de împrejurări (care nu poate fi evitat).

*FATALITATE sf. 1 Ursită, soartă de care nu poate scăpa cineva, ce nu se poate înlătura sau schimba: el părea că se supune unei fatalități oarbe D. -ZAMF. ¶ 2 Împrejurare nenorocită ce nu se putea prevedea sau opri: a fost se vede o ~..., toate erau într’adins pregătite pentru peirea lui VLAHG. [fr.].

FATALITATE, fatalități, s. f. 1. Forță supranaturală care ar determina în mod prestabilit și implacabil mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum. ♦ Ceea ce este de neînlăturat, inevitabil. 2. Concurs nefericit de împrejurări (care nu poate fi evitat). – Din fr. fatalité, lat. fatalitas, -atis.

FATALITATE, fatalități, s. f. 1. (În superstiții, religii și concepții idealiste) Ceea ce determină mersul lucrurilor și viața oamenilor în mod prestabilit și irevocabil; soartă, destin. ♦ Ceea ce este de neinlăturat, inevitabil. Pentru poetul anonim... moartea este fatalitatea pe care o primește cu sufletul tare. SADOVEANU, E. 16. 2. Concurs de împrejurări nenorocite. D. Georgescu îndoiește pasul... intră în parc; caută peste tot... Madam Georgescu – fatalitate! – nicăieri. CARAGIALE, O. II 199.

FATALITATE s.f. 1. Ceea ce este de neînlăturat, inevitabil; destin, soartă. 2. Conjunctură nefavorabilă, nenorocită. [Cf. fr. fatalité, lat. fatalitas].

FATALITATE s. f. 1. (în concepții religioase) forță supranaturală, voință divină care hotărăște dinainte mersul lucrurilor și viața oamenilor; soartă, destin, fatum. ◊ ceea ce este de neînlăturat, inevitabil. 2. concurs nefericit de împrejurări. (< fr. fatalité, lat. fatalitas)

FATALITATE ~ăți f. 1) (în concepțiile mistice) Forță supranaturală care se crede că ar predetermina desfășurarea evenimentelor; soartă; ursită; destin. 2) Concurs de circumstanțe imprevizibile și inexplicabile; hazard. 3) Caracter fatal. [Art. fatalitatea; G.-D. fatalității] /<fr. fatalité, lat. fatalitas, ~atis

fatalitate f. 1. destin inevitabil; 2. necesitatea ce rezultă din natura lucrurilor.

*fatalitáte f. (lat. fatálitas, -átis). Destin inevitabil. Neplăcere, nenorocire: ce fatalitate!

fatalitate s. f., g.-d. art. fatalității; pl. fatalități

fatalitate s. f., g.-d. art. fatalității; pl. fatalități

fatalitate s. f., g.-d. art. fatalității; pl. fatalități

FATALITATE s. v. soartă.

FATALITATE s. destin, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea.