FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Fiecare dintre fețele (șlefuite ale) unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ♦ Fig. Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 2. (În sintagma) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. (Tipogr.) Placă de fontă care servește ca fundament pentru un clișeu sau pentru o placă de stereotipie. – Din fr. facette (refăcut după față).

fațetă sf [At: PONI, CH. 14 / Pl: ~e / E: fr facette după față] 1 Fiecare din fețele plane ale unui obiect (de dimensiuni mici). 2 (Spc) Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase. 3 (Fig) Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 4 (Îs) ~ de cuțit Teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrat prin așchiere. 5 (Pgr) Placă de fontă folosită ca fundament pentru un clișeu sau o placă de stereotipie.

*FAȚETĂ² (pl. -te) sf. 📰 Bucată de alamă cu șanț care fixează clișeele pe regleți [germ.].

*FAȚETĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Fie-care din fețele cioplite ale unei pietre scumpe ¶ 2 Ochi cu fațete, se zice despre ochii unora din insecte și crustacee compuși din mai mulți ochi în formă de poligon și juxtapuși [fr. facette].

FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Fiecare dintre fețele (șlefuite ale) unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ♦ Fig. Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 2. (În sintagma) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. (Tipogr.) Placă de fontă care servește ca fundament pentru un clișeu sau pentru o placă de stereotipie. – Din fr. facette (refăcut după față).

FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Diminutiv al lui față (II 1). 2. Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ◊ Ochi cu fațete = ochi ai insectelor și ai altor artropode, compuși din numeroși ochi simpli. 3. (Numai în expr.) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 4. (Tipogr.) Placă de fontă cu suprafața brăzdată de șanțuri paralele, în care sînt introduse șipci de lemn pentru fixarea cu ținte a plăcilor de stereotipie.

FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. 2. (În expr.) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. (Tipogr.) Placă de fontă cu suprafața brăzdată de șanțuri paralele, în care sînt introduse șipci de lemn pentru fixarea cu ținte a plăcilor de stereotipie. – Fr. facette (după față).

FAȚETĂ s.f. 1. Fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; (spec.) fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. Ochi cu fațetă = ochi compus al insectelor. 4. (Poligr.) Placă de fontă folosită pentru fixarea plăcilor de stereotipie. [< fr. facette, după față].

FAȚETĂ s. f. 1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. ochi de ~e = ochi compus al insectelor. 4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie. (< fr. facette)

FAȚETĂ ~e f. 1) Suprafață plană a unui corp. 2) Față șlefuită a unui corp. 3) fig. Aspect specific. ~a problemei. ~ele situației. 4) tipogr. Placă groasă de fontă de care se fixează un clișeu cu plăcile de stereotipie. /<fr. facette

fațetă f. față mică: diamant cu fațete (= fr. facette).

*fațétă f., pl. e (d. față, tradus după fr. facette). Față mică: diamant tăĭat în fațete.

fațetă s. f., g.-d. art. fațetei; pl. fațete

fațetă s. f., g.-d. art. fațetei; pl. fațete

fațetă s. f., pl. fațete

pietre cu fațete, (engl.= faceted boulder, f. pebble) → dreikanter.