fațetă sf [At: PONI, CH. 14 / Pl: ~e / E: fr facette după față] 1 Fiecare din fețele plane ale unui obiect (de dimensiuni mici). 2 (Spc) Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase. 3 (Fig) Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 4 (Îs) ~ de cuțit Teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrat prin așchiere. 5 (Pgr) Placă de fontă folosită ca fundament pentru un clișeu sau o placă de stereotipie.

*FAȚETĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Fie-care din fețele cioplite ale unei pietre scumpe ¶ 2 Ochi cu fațete, se zice despre ochii unora din insecte și crustacee compuși din mai mulți ochi în formă de poligon și juxtapuși [fr. facette].

*FAȚETĂ² (pl. -te) sf. 📰 Bucată de alamă cu șanț care fixează clișeele pe regleți [germ.].

FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Diminutiv al lui față (II 1). 2. Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ◊ Ochi cu fațete = ochi ai insectelor și ai altor artropode, compuși din numeroși ochi simpli. 3. (Numai în expr.) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 4. (Tipogr.) Placă de fontă cu suprafața brăzdată de șanțuri paralele, în care sînt introduse șipci de lemn pentru fixarea cu ținte a plăcilor de stereotipie.

FAȚETĂ s.f. 1. Fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; (spec.) fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. Ochi cu fațetă = ochi compus al insectelor. 4. (Poligr.) Placă de fontă folosită pentru fixarea plăcilor de stereotipie. [< fr. facette, după față].

FAȚETĂ s. f. 1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. ochi de ~e = ochi compus al insectelor. 4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie. (< fr. facette)

FAȚETĂ ~e f. 1) Suprafață plană a unui corp. 2) Față șlefuită a unui corp. 3) fig. Aspect specific. ~a problemei. ~ele situației. 4) tipogr. Placă groasă de fontă de care se fixează un clișeu cu plăcile de stereotipie. /<fr. facette

fațetă f. față mică: diamant cu fațete (= fr. facette).

*fațétă f., pl. e (d. față, tradus după fr. facette). Față mică: diamant tăĭat în fațete.

fațetă s. f., g.-d. art. fațetei; pl. fațete

fațetă s. f., g.-d. art. fațetei; pl. fațete

fațetă s. f., pl. fațete

pietre cu fațete, (engl.= faceted boulder, f. pebble) → dreikanter.