FILOZOF s. m. și f. v. filosof.

filozof, ~oafă smf [At: VARLAAM, C. 193, / V: ~osof / A: (înv) ~osof / Pl: ~i, ~oafe / E: fr philosophe, ngr φιλόσοφος] 1 Persoană care se ocupă cu filozofia (1). 2 Persoană care are o concepție proprie în domeniul filozofiei (1) Si: gânditor 3 (Pop) Om învățat, priceput în toate. 4 (Pop; spc) Astrolog. 5 Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață Si: înțelept. 6 (Irn sau dep) Persoană afectată, cu pretenții de erudiție.

FILOZOF ... = FILOSOF ...

FILOZOF, -OAFĂ, filozofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu filozofia, care studiază și prelucrează problemele fundamentale ale filozofiei, care are o concepție proprie în domeniul filozofiei; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filosof, -oafă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.

FILOZOF, -OAFĂ, filozofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu filozofia, care studiază și prelucrează problemele fundamentale ale filozofiei; gînditor. Primii filozofi greci mai cunoscuți au emis teorii oarecum simple. CAMIL PETRESCU, U. N. 83. 2. (Popular, în forma filosof) Om învățat, priceput în toate; (mai ales) astrolog. După cîțiva ani, văzînd că nu mai vine feciorul așteptat... măria-sa a chemat pe filosofii săi și s-a sfătuit cu ei ce să facă. SADOVEANU, D. P. 8. A îmblat pe la vraci și filosofi ca să le caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. 3. Fig. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. – Variantă: (popular, arhaic) filosof s. m.

FILOZOF, -OAFĂ s.m. și f. 1. Specialist în filozofie; gînditor. 2. (Fig.) Înțelept; om echilibrat. [Pl. -ofi, -oafe, var. filosof, -oafă s.m.f. / < fr. philosophe, cf. lat. philosophus, gr. philosophos < philos – prieten, sophia – înțelepciune].

FILOZOF, -OAFĂ s. m. f. 1. specialist în filozofie; gânditor. 2. (fig.) înțelept; om echilibrat. (< fr. philosophe, lat. philosophus, gr. philosophos)

FILOZOF ~oafă, (~ofi, ~oafe) m. și f. 1) Persoană care a alcătuit o doctrină filozofică sau a elaborat elemente pentru o astfel de doctrină. 2) Specialist în filozofie. 3) fig. pop. Persoană atotștiutoare; om înțelept. /<gr. philosophos, fr. philosophe

filozof m. 1. cel ce cercetează cauzele și principiile lucrurilor; 2. cel ce se consacră studiului înțelepciunii; 3. om care trăiește liniștit și retras; 4. învățat în genere: 5. în graiul popular, cititor de stele: dacă veni filozoful, îl puse la stele ISP.; 6. incredul, sceptic.

*filozóf, V. filosof.

FILOSOF, -OAFĂ, filosofi, -oafe, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă sistematic cu studiul filosofiei, care are ca profesie filosofia; persoană care are o concepție filosofică proprie; gânditor. 2. (Pop.) Om învățat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoană care are o atitudine înțeleaptă față de viață. [Var.: filozof, -oafă s. m. și f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.

filosof, ~oafă smf vz filozof

FILOSOF I. sm. 🦉 1 Cel ce studiază filosofia ¶ 2 Cel ce se consacră studiului omului, societății și moralei ¶ 3 Cel ce se arată nepăsător la loviturile soartei sau duce o viață liniștită și retrasă ¶ 4 Fig. Incredul, sceptic, liber-cugetător ¶ 5 pop. Astrolog, cititor de stele. II. adj.: un rege ~; o maimuță filosoafă GOR. [fr. < gr.].

FILOSOF, -OAFĂ s. m. și f. v. filozof.

FILOSOF s. m. v. filozof.

FILOSOF, -OAFĂ s.m. și f. v. filozof.

cântăreț-filozof s. m. 1967 Interpret de melodii ale căror texte pun probleme filozofice v. cântăreț-autor

filosof-poet s. m. 1978 Filozof care scrie poezii v. poet-filosof (din filozof + poet)

poet-filosof s. m. Poet având o activitate filozofică notorie ◊ „Va trebui să descopere imaginea adevărului, așa cum spunea cândva poetul-filosof Lucian Blaga.” Cont. 30 IX 66 p. 5. ◊ „Lucian Blaga – filosoful-poet, poetul-filosof mi se pare o apariție deosebită.” Luc. 29 IV 78 p. 4 (din poet + filosof)

*filosóf, -oáfă s. (vgr. philósophos). În vechime, cel care studia natura. Azĭ, cel care studiază filosofia. Fig. Înțelept, resemnat, liniștit și retras. – Și -zóf (după fr.). V. filfison.

!filozof/ (livr.) filosof s. m., pl. filozofi/filosofi

filozof v. filosof

filozof s. m., pl. filozofi

filozof

filosof v. filozof

!filosof/filozof s. m., pl. filosofi/filozofi

filosof, -fi.

filosof (filosofi), s. m. – Persoană care se ocupă cu filosofia, gînditor. – Var. filozof, cu der. – Mr. filozuf. Gr. φιλόσοφος, în parte prin intermediul fr. philosophe (Murnu 25). Apare din sec. XVII. Este posibil să fi intrat în rom. prin intermediul lat. philosophus, al cărui rezultat normal, *firosof nu s-a păstrat, dar care pare a fi atestat de calamburul firoscos (< *firosof încrucișat cu din fire scos), care se înțelege mai puțin dacă trebuie să plecăm de la filosof. Contactul literar cu ngr. a contribuit probabil la înlocuirea formei tradiționale cu cea modernă. Der. filosofie, s. f., din gr. φιλοσοφία (sec. XVII), și modern din fr. philosophie; filosofic, adj., din fr. philosophique; filosofesc, adj. (înv., filosofic); filosofește, adv. (înv., în chip filosofic); filosofisi, vb. (înv., a filosofa).

FILO-₃ „iubitor, afinitate, atracție”. ◊ gr. philos „prieten, iubitor” > fr. philo-, germ. id., engl. id., L. sav. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~dendron (v. -dendron), s. m., plantă decorativă exotică, cu frunze mari lobate și cu rădăcini aeriene; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în filologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază textele vechi și operele literare din punctul de vedere al limbii; ~pter (v. -pter), adj., (despre microorganisme) care trăiește pe aripi sau pe aripioare; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., înclinație deosebită pentru arte și invenții tehnice; ~zof (v. -zof), s. m. și f., specialist în filozofie; ~zofie (v. -zofie), s. f., 1. Ramură a culturii spirituale și formă a conștiinței sociale constituită dintr-un ansamblu de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei generale. 2. Totalitate a concepțiilor și principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau științe. corectat(ă)

FILOZÓF, -OÁFĂ (< ngr., fr., lat.) s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă sistematic cu studiul filozofiei, care are ca profesiune filozofia; persoană cu o concepție filozofică proprie, gânditor. Termenul a fost folosit pentru prima dată de Pitagora spre a se numi astfel pe sine, refuzând, din modestie, numele de „înțelept” (gr. sophos). Ulterior, a denumit pe cel ce se dedică filozofiei sau se ocupă cu filozofia, în sens moral, ca mod de viață. Din Antichitate și până în sec. 18, a fost sinonim cu savant. În Evul Mediu, alchimiștii erau numiți f., iar în sec. 18, termenul este aplicat intelectualilor partizani ai rațiunii, ai „luminilor” (Voltaire, Diderot, Rousseau, D’Alembert, D’Holbach). 2. Fig. Persoană cu o atitudine înțeleaptă, echilibrată față de viață.

Iustin Martirul și Filozoful (100-167 d. Hr.), sfânt martir, n. în Sihem, capitala Samariei. A studiat filozofia lui Platon, iar după creștinare a scris mai multe opere pentru apărarea creștinismului, printre care Apologia religiei creștine, Cuvântări către greci, Dialog cu iudeul Trifon etc. Refuzând să jertfească idolilor, a fost martirizat și executat prin decapitare în timpul împăratului Marc Aureliu. Este sărbătorit la 1 iunie.

SI TACUISSES, PHILOSOPHUS MANSISSES (lat.) dacă tăceai, filozof rămâneai – Boethius, „De consolatione philosophiae”, II, 13. Cuvinte devenite proverbiale, prin traducere, în numeroase limbi.

FILOZOF s. 1. cugetător, gânditor, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ german.) 2. v. înțelept.

FILOZOF s. v. astrolog.

filozof s. v. ASTROLOG.

FILOZOF s. 1. cugetător, gînditor, (înv.) cugetăreț. (Un mare ~ materialist.) 2. gînditor, înțelept. (Cei șapte ~ ai lumii antice.)

Cei șapte înțelepți – este denumirea sub care sînt cunoscuți în istorie șapte filozofi și oameni de stat ai Greciei antice (secolul al VI-lea î.e.n.): Bias din Priene, Chilon din Lacedemona (Sparta), Cleobul din Lindos, Periandru din Corint, Pittacus din Mitilene, Solon din Atena și Thales din Milet. De ce numărul înțelepților a fost statornicit la 7? Fiindcă 7 era o cifră „plăcută zeilor” și se bucura în antichitate de o deosebită trecere (vezi Numero deus impari gaudet). Istoricul Plutarh relatează însă că la grupul acestor înțelepți au fost adăugați și alții, ca: Anacharsis – scitul, Epimenide – cretanul etc., așa încît numărul lor ajunsese la 10 și chiar la 16. Tot Plutarh, în Ospățul celor șapte înțelepți, istorisește despre ei tot felul de anecdote și le atribuie cîte o cugetare, adoptată ca deviză a vieții. De pildă, maxima lui Solon era: În toate, să ai în vedere sfîrșitul; a lui Thales: Cunoaște-te pe tine însuți (vezi); a lui Bias: Port totul cu mine (vezi Omnia mecum porto); a lui Cleobul: Să as o măsură în toate ș.a.m.d. Cuvîntul lor era ascultat, sfaturile erau urmate. De aceea, la vremea lor și mult timp mai tîrziu, expresia „cei șapte înțelepți” însemna o culme a gîndirii, un superlativ al chibzuinței. IST.